Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
Se afișează postările cu eticheta Alin Burcea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alin Burcea. Afișați toate postările
luni, 29 mai 2017
ANAT: Greva generală a controlorilor de trafic aerian afectează turismul
Greva generală a controlorilor de trafic aerian ai Romatsa, anunţată pentru marţi, 30 mai, provoacă pierderi agenţiilor de turism, care vor fi nevoite să găsească soluţii pentru reprogramarea sau compensarea călătoriilor şi vacanţelor turiştilor, clienţi de business şi leisure, programate pentru Rusalii – spune conducerea Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). Însuşi anunţul grevei generale, săptămâna trecută, a creat probleme agenţiilor de turism, clienţii fiind reticenţi în a mai rezerva călătorii în această perioadă.
„Este foarte grav ce se întâmplă – a declarat dr. Alin Burcea, preşedintele ANAT. Sindicatele de la Romatsa se joacă cu nervii noştri şi ai clienţilor noştri şi vor bloca o ţară întreagă cu un protest pe care îl considerăm nejustificat. Cu un salariu mediu de 2.500 de euro pe lună, aceşti răsfăţaţi pot declanşa şi peste şase luni o grevă generală, supăraţi fiind că nu li se oferă trei mese calde pe zi, masaj la birou şi cămăşi călcate. Cred că putem să-i acuzăm de subminarea economiei naţionale pe angajaţii care câştigă foarte mulţi bani şi se comportă aşa. Solicităm prim-ministrului Sorin Grindeanu ca Romatsa să treacă în subordinea Ministerului Apărării Naţionale ori a Ministerului de Interne sau să modifice legislaţia, astfel încât salariaţii societăţilor de importanţă naţională să nu poată declanşa greve”.
Pe 30 mai sunt programate plecările în mai multe vacanţe individuale sau de grup, pe zboruri de linie ori charter, precum şi călătorii de business spre marile oraşe ale Europei, în total peste 150 de decolări numai de pe Aeroportul International Henri Coandă. Şi tot atâtea aterizări, la Bucureşti ale cetăţenilor români sau străini.
„Credem că greva generală se putea evita, mai ales într-o perioadă aglomerată, cum este cea de dinainte de Rusalii – a opinat Alin Burcea. Nu contează că greva ar putea fi oprită după o oră sau două, răul este făcut. Întreruperea lucrului perturbă traficul pentru o zi întreagă”.
ANAT a trecut printr-o situaţie similară şi în august 2015, când controlorii de trafic au oprit lucrul pentru câteva ore, provocând astfel pierderi agenţiilor de turism de la care mii de turişti cumpăraseră vacanţe pe charter sau bilete de avion.
miercuri, 5 octombrie 2016
26 de agenții de turism din Bacău au rămas fără licență
Autoritatea Națională
pentru Turism (ANT) a retras licențele de turism emise pentru 26 de agenții din
județul Bacău care nu au prezentat polița valabilă de asigurare privind
asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de
turiști pentru achiziționarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în
cazul insolvabilității sau a falimentului agenției. Patru dintre agenții sunt
reprezentate în județ de propriile puncte de lucru. Firmele au
fost radiate din oficiu, măsură luată de ANT pentru 7.543 de agenții din
toată țara.
Agențiile băcăuane în cauză sunt Trac Trading, Estival Tur, Eli Tour,
Elisei Florin (persoană fizică), Pedro Tour, Travis Tourism, Saga, Gemagi
Trading, Passepartout Travel, Let’s Go Travel, Sweet Holidays, Nicol&Sophia
Trade, Centrul de Consultanță și Evaluări, Elite Travel International, Expo
Best Center și Best Business Services – toate din Bacău, Politrav - din Târgu
Ocna, Missali, Elite Travel Agency și Passo Doble – din Onești, Miriam MI
Tourism – din Oituz și Tiacol Com – din Comănești. Punctele de lucru închise în
județ sunt câte unul al Mareea Comtur și Christian 76 Tour și două ale Icar
Tours – din Bacău. Pentru Christian 76 Tour, Expo Best Center și Passo Doble au
fost depuse cereri de radiere a licențelor, iar pentru 22 de ageni s-a operat
retragerea din oficiu a licențelor. Doar pentru Mareea Comtur s-a invocat „nerespectarea
legislației în vigoare”. Cele mai vechi licențe erau din 2011.
Direcția Generală Control și Autorizare Turism din ANT a notificat pentru a
doua oară toți operatorii economici care nu au făcut dovada poliței de
asigurare valabile, prin scrisoare personalizată recomandată și prin publicarea
(la aceeași dată) a conținutului notificării și a listei agențiilor de turism
notificate.
„Măsura de retragere în vederea radierii din oficiu a licențelor de turism
emise operatorilor economici în cauză - spun oficialii ANT -, asigură întărirea
disciplinei privind comercializarea pachetelor de servicii turistice și totodată
protecție persoanelor fizice și juridice contractante”.
În județul Bacău mai sunt autorizate aproape 50 de agenții de turism.
Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin
Burcea, a declarat că susține ANT în acțiunile de eliminare din piață a companiilor
care nu respectă legea și care reprezintă un pericol pentru toți cei care le
cumpără pachetele turistice.
„ANAT îndeamnă turiștii
să efectueze constant o verificare a agenției de turism de la care intenționează
să cumpere un pachet turistic, căutând pe pagina de internet a acesteia sau la
sediu existența poliței aflate în termenul de valabilitate, a licenței de funcționare
și a brevetului de turism al managerului, precum și pe pagina de internet a
Autorității. Prin decizia Consiliului Director, odată cu schimbarea paginii de
internet a asociației, polița de asigurare va fi postată și pe site-ul ANAT.”
Alin
Burcea, președintele ANAT
„În piață, 50%, dacă
nu și mai multe agenții, nu au această licență. Dar nu suntem deloc de acord cu
modul pompieristic în care s-a procedat. S-a scos pe piață o listă neactualizată,
cu nume din 1994 sau 2000 ale unor agenții care și-au încetat activitatea.
Astfel,o parte ditre agnții se gândesc să dea în judecată ANT, iar Christian
Tour chiar cere demisia celor de acolo, pentru că s-au produs mari prejudicii
de imagine. Ieri, 6 octombrie, s-a revenit asupra listei. ANT a verificat din
birou activitatea agențiilor. La unele agenții s-a retras licența numai pentru
că nu au comunicat la ANT polița de insolvență. Pentru cei nevinovați e o
lovitură de imagine, dar și noi ceilalți trebuie să trimitem acum partenerilor
din piață copii după licențele noastre, să se vadă că nu suntem în aceeași oală
cu alții.”
Dumitru Nănescu,
director general, Agenția Inter-Tour Bacău
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

