Se afișează postările cu eticheta Agora Group. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Agora Group. Afișați toate postările

luni, 7 mai 2018

Seminar pentru noi soluții în dezvoltarea IMM-urilor


Agora Group, trust de presă specializat în tehnologia informației, în comunicații, afaceri și distribuție de carte străină, revine în Bacău și organizează seminarul de afaceri „Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor”. Evenimentul, ajuns la ediția a treia, face parte din seria de Conferințe BTL Design organizate împreuna cu Uniunea Națională a Patronatului Român și va avea loc la Hotel President din Bacău de la ora 9,30.
Seminarul – ne-a informat Ion Radu, Managing Director al companiei organizatoare - este împărțit în două sesiuni de dezbateri. Prima își propune să aducă în fața întreprinzătorilor reprezentanți ai instituțiilor centrale, ai autorităților locale și ai organizațiilor patronale, care să dezbată soluții la problemele legate de infrastructură, de legislație locală și birocrație. În a doua sesiune se vor prezenta soluții de finanțare, de garantare și fiscalitate, soluții de eficientizare a activității și de promovare.
Firmele mici și medii din Bacău sunt invitate gratuit în auditoriu.
Între invitați i-am remarcat pe reprezentanții Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, ai Consiliul Județean, ai Primăriei Bacau, ai Administrației județene a Finanțelor Publice, ai Instituțiilor Muncii, precum și ai CEC Bank, Weizmann Ariana & Partners și Danubius Exim.

„Bacăul este o adevărată inimă economică a Moldovei, iar pentru a menține această stare de fapt este necesar ca motorul creșterii să fie IMM-urile. Noi venim cu o platformă de dezbateri în care informația va fi diseminată către mediul de afaceri direct de la factorii decizionali locali și în care oamenii de afaceri își pot face cunoscute problemele cu care se confruntă în relația cu instituțiile.”
Ion Radu, organizator al evenimentului.

miercuri, 20 aprilie 2016

Soluții pentru dezvoltarea IMM în dezbatere la Centrul de Afaceri



BTL Design, trustul de presă Agora Group și parteneri din domeniul financiar și al serviciilor dedicate afacerilor organizează, joi, 21 aprilie, dezbaterea cu tema „Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor”. Evenimentul va avea loc la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” din Bacău, de la ora 9,00.
Se propune o dezbatere interactivă cu reprezentanții autorităților locale și centrale despre problemele și obstacolele pe care companiile din județ le întâmpină în relația cu aceste instituții, dar și pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și fiscal. În a doua parte a evenimentului va avea loc o sesiune de lucru în care se vor prezenta soluții concrete pentru IMM-uri.
Au fost invitați la dezbatere primarul municipiului Bacău, președintele Consiliului Județean și prefectul județului, dar și reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu mediul de Afaceri. De asemenea, în program sunt prezentări susținute de reprezentanți ai CEC Bank, ai Fondului Național de Garantare a Creditelor  pentru IMM, ai Oficiului Teritorial Iași pentru IMM și ai Administrației Județene a Finanțelor Publice, dar și ai SoftOne România. La sesiunea de dezbateri s-au anunțat cu teme specifice reprezentanți ai Instituțiilor Muncii, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, ai Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu ai Direcției Sanitare veterinare  și pentru Siguranța Alimentelor și ai Agenției pentru Protecția Mediului.