La
Grădinița nr. 26, din Bacău, a avut loc lansarea cărții educaționale "Învățăm
să mâncăm sănătos!", care conține creații ale preșcolarilor, coordonați de
profesoarele Iustina Boambă și Linica Tapalagă.
La
această activitate au participat prof. dr. Doinița Sîrbu și prof. Costel Păduraru,
directorii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza" Bacău, învățător
Monalisa Chiriac, din cadrul aceleiași unități de învățământ, împreună cu
elevii pe care îi coordonează, consilier Maria Ionos din partea Agenției pentru
Protecția Mediului Bacău, as. pr. Valentina Șenchea și as. pr. Maria Tamaș, din
partea Direcției de Sănătate Publică Județeană Bacău, precum și părinții preșcolarilor.
Activitatea
s-a desfășurat în cadrul proiectului "Mănâncă responsabil!", finanțat
de Uniunea Europeană, și care se derulează în nouă state membre ale Uniunii
Europene (Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Letonia, Malta, Polonia, România,
Slovacia și Slovenia). La noi în țară, proiectul este coordonat de Centrul
Carpato-Danubian de Geoecologie România, fiind implementat în 50 de unități de învățământ,
printe care și 6 grădinițe. „Scopul acțiunilor din proiect îl constituie
formarea obiceiurilor și comportamentelor necesare unui stil de viață sănătos –
aspus coordonatoarea proiectului, Iustina Boambă. Acțiunile din proiect se desfășoară
sub forma unei povești. Preșcolarii au prezentat un colaj de versuri și cântece
în concordanță cu tema acțiunii, iar la sfârșit au fost serviți cu mere românești,
încurajând consumul de alimente sănătoase din producția autohtonă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu