În aproape 160 de existență, însăși Școala Al. I. Cuza a dat culturii zeci de nume mari |
Asociația
Învățătorilor din județul Bacău organizează,
pe 28 octombrie, Simpozionului „Trecut, prezent și viitor în cultura băcăuană”.
Evenimentul – ne-a informat președinta Asociației, Rodica Leonte - va avea loc în
Amfiteatrul „Radu Beligan” al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, din Bacău,
și se adresează atât cadrelor didactice, cât și elevilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial.
„Cele
cinci secțiuni ale simpozionului – a precizat Rodica Leonte - vor da
posibilitatea cadrelor didactice de a prezenta lucrări
științifice despre personalitățile culturale ale județului Bacău, despre
obiceiurile și tradițiile respectate în județul Bacău, despre instituțiile
culturale băcăuane, iar elevilor de a-și demonstra măiestria în cunoașterea
tradițiilor și obiceiurilor, prin realizarea unor creații plastice, colaje și reprezentații”.
Cu
acest prilej vor fi acordate zece premii în bani pentru elevi și 15 premii
pentru profesori, iar în scopul diseminării rezultatelor obținute se va edita
Anuarul nr. 3 al Asociației Învățătorilor din Bacău.
Activitatea face parte din Proiectul „Trecut, prezent și
viitor în cultura băcăuană”, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bacău, în
care finanțarea de către Autoritatea Contractantă
- Consiliul Județean - reprezintă 89,07% din valoarea totală eligibilă a
proiectului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu