luni, 8 iunie 2015

S-a finalizat primul seminar din Programul Lions Quest în Bacău



  • Programul oferă, prin joc, sprijin pentru creșterea competențelor sociale, emoționale și de comunicare eficientă la elevi


Cursanții băcăuani, alături de organizatori
și de trainerul Claudia Rosin (jos)
Lions Club „Sf. Gheorghe”, din Bacău, a organizat primul seminar introductiv din Programul Lions Quest, intitulat „Cum să devin adult”. Seminarul, la care au participat peste 20 de cadre didactice din mai multe licee și școli generale băcăuane, a avut o durată de 16 ore și acoperă 25/28 de ore de conținut și metodologie a Programului Lions Quest – Life Skills. La finalizarea seminarului au participat președintele în exercițiu al Lions Club „Sf. Gheorghe”, Ovidiu Bîrgu, președintele ales al clubului pentru mandatul 2015 – 2016, Ioan Catană, past-guvernatorul Districtului 124 România al Lions Clubs International, Ionel Lupu, Ion Balcan, directorul Colegiului Național Tehnic „Dumitru Mangeron”, gazda acestui seminar, și invitați de la Lions Club Moldova Bacău. Trainerul Claudia Rosin ne-a oferit, cu acest prilej, câteva amănunte despre Programul Lions Quest, aplicat pentru prima oară în Bacău.

Programul Lions Quest este o noutate pentru băcăuani, poate și pentru majoritatea românilor. Ce este acesta, ce își propune să facă?

Lions Quest este un program de dezvoltare și de responsabilizare a tinerilor și copiilor, structurat pe grupe de vârstă, care oferă sprijin pentru creșterea competențelor sociale, emoționale și de comunicare eficientă. El presupune implicarea profesorilor în transmiterea aptitudinilor sociale către elevi, în scopul reducerii problemelor de comportament și a îmbunătățirii rezultatelor școlare. Este un proiect implementat în peste 90 de țări, numai de cluburile Lions. Cursul este finanțat de cluburile Lions, care l-au și adus în România, și în funcție de solicitări se aplică în diverse locații. În acest an, deja au fost traininguri la Câmpulung, la Miercurea Ciuc, la Ploiești, la Suceava, la Cluj-Napoca, la Oradea și Timișoara, iar în această săptămână voi merge la Bistrița-Năsăud.

Este un program prin care trec, mai întâi, profesorii.

Cursul Lions Quest îi ajută pe profesori să dezvolte abilități sociale și emoționale la elevii lor. Este o abordare total diferită, interactivă, în care profesorii au ocazia să experimenteze pe propria piele ce ar trebui să se întâmple în clasele lor. Este un curs foarte bine structurat, dar care dă impresia de libertate, ceea ce ar trebui să se întâmple și în școlile obișnuite, în clasă, cu elevii. Este o muncă pe care grupul nu o simte. Ei au impresia că ne jucăm, că râdem, că au libertatea de decizie, dar de fapt, subtil, sunt conduși spre obiectivele pe care noi le stabilim foarte bine de la început. Lucrăm pe grupuri de 15 – 24 de persoane și, în general, cum s-a dovedit și la Bacău, chiar dacă a fost pentru prima dată și chiar dacă la început cursanții au fost reticenți, s-au bucurat de atmosferă și au ajuns la concluzia că merită ca această picătură de educație să fie implementată în școlile din care vin.

Căror categorii de profesori le este adresată metoda?

Se adresează mai ales profesorilor din ciclul gimnazial. Pe această metodă se poate lucra cu elevi care au cel puțin zece ani. Se poate aplica metoda și în clasele I – IV, dar acolo învățătorii în general activează grupurile, care sunt și mai omogene. Dar, dacă punem cărămida bine în clasele V – VIII, treaba colegilor din licee ar fi mult mai ușoară. Astfel, cursul nostru este cu aplicabilitate integrală în activitatea didactică obișnuită.

Sunteți, deocamdată, singurul treiner în acest program din România. S-a ajuns greu la această creditare?

După șapte ani de pregătiri și de încercări am reușit să avem un trainer acreditat internațional în România, care sunt eu. Am fost supervizată de senior-trainerul meu din Olanda. Eu sunt acreditată pentru acest curs din mai anul trecut. Suntem mai mulți care am pornit pe acest drum, iar eu am fost primul trainer acreditat. Mă bucur, desigur, foarte mult pentru aceasta, pentru că eu cred enorm în acest program. Este un program care poate să facă diferența. Este foarte important să facem ca elevii noștri să cappete personalitate echilibrată, să poată face diferența nu neapărat între bine și rău, ci mai ales între dezirabil și indezirabil și să creionăm personalități care să-și asume răspunderea faptelor lor.

Poate fi comparată această metodă, acest curs, cu altele?

Eu îmi doresc să nu compar cursul acesta cu nimic și, așa cum au spus și cursanții de la Bacău, nu suportă comparație. Aici lucrăm efectiv, nu scriem, nu predăm teorie, este clar un curs cu aplicabilitate practică.

Este o metodă originală?

Este, absolut original.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu