Colocviile de la Radomirești: Cum mai arată și cum mai tratăm elitele de lângă noi

Conacul familiei Lecca din Radomirești (Letea Veche) a găzduit prima ediție a manifestărilor din proiectul „Colocviile de la Radomirești”. Tema primei reuniuni a fost „Rolul elitelor în societate”, iar evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală „Familia Lecca” și de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”. Între participanți au fost Dumitru Lecca – președintele Asociației „Familia Lecca”, oamenii de afaceri Dragoș Luchian și Ioan Chiriac, Dumitru Brăneanu – președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, istoricii Vilică Munteanu și Adrian Horodnic, preotul Cornel Paiu și scriitorul Daniel Nicolescu. Moderatorul dezbaterilor a fost Victor Munteanu – președintele Fundației Cancicov.

Tema colocviului – spun organizatorii – nu a fost aleasă întâmplător și vizează o realitate specifică societății de astăzi, în care valorile, recte elitele, se regăsesc foarte puțin în organizarea și conducerea comunităților și sunt puțin sau doar declarativ luate în considerare.

Din perspectivă ideonomică (sfera normelor ideale de merit) elita reprezintă, însă, categoria personalităților superioare prin spirit și rațiune față de indivizii fără conștiință morală. Din perspectivă socionomică (sfera normelor sociale de merit) elita se referă la categoria persoanelor superioare prin merite sociale de solidaritate, socialitate, de cooperare etc. Iar din perspectivă politonomică (sfera normelor de putere) elita este superioară numai prin poziția dominantă față de cei dominați indiferent dacă membrii ei au sau nu merite politice.

Dicționarul explicativ al limbii române (ediția 2009) definește elitele ca grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc., ceea ce este mai bun și mai demn de a fi ales.

Dumitru Lecca

„Proiectul acesta – a spus, în deschiderea colocviului Dumitru Lecca - are o legătură și cu lumea strămoșilor mei, în care existau, poate, alte valori, dar în principal se leagă de activitatea mea profesională în sportul de performanță, care ne-a învățat despre competiție că este aceea care întotdeauna selectează valorile. Mai târziu, viața m-a învățat că și în alte domenii tot competiția reglează valorile, că numai competiția ideilor poate duce mai departe o societate. Dar, pentru că în ultimul timp mie mi s-a părut că tocmai această competiție a ideilor a dispărut destul de mult din societatea noastră, foarte rar avem parte de competiție de idei. Mai mult, s-a inoculat ideea că nu prea mai admitem contraziceri sau părerilor altora. De aceea, mi-am propus ca din acest an să organizez astfel de mese rotunde, care să însemne tocmai dezbateri de idei, în care să ne putem spune cu aceeași prietenie și cu același respect părerile, iar la final să tragem concluzii. Tema aleasă pentru primul colocviu a fost „Rolul elitelor în societate” tocmai pentru că eu cred că este o temă ocolită. Am propus, astfel, să analizăm ce sunt elitele, istoricul lor, cum au evoluat sau involuat și cum ar trebui să fie, dar și ce ar trebui făcut pentru aceasta.”

O justificare a temei alese a fost făcută și de Victor Munteanu, care a arătat că grupul de dialog nu a fost ales întâmplător și este el însuși un grup de elite. „Noi, de 30 de ani -  a opinat vorbitorul - trăim într-o țară care nu a progresat cu nimic. Ba, din contra! Nu am avut, oare, elite? Eu aș spune că ele au fost și sunt și acum, dar în general sunt blocate să nu ajungă la conducerea societății. Oamenii obișnuiți trăiesc într-o mare confuzie când vine vorba de elite, nu se știe ce este o elită. Și, în plus, elitele adevărate stau ascunse”.

Iată, în continuare, esența intervențiilor în dezbatere, în ordinea în care au fost făcute.

 

Daniel Nicolescu – Progresul și regresul societății pot fi ele însele o temă de discuție. Referitor la tema colocviului, cred că trebuie să pornim de la definiție. Definiția din dicționare a elitelor este una diacronică, nu rezistă momentului, pentru că societatea este într-o metamorfoză completă. Astfel, și definiția ar trebui raportată la realitățile de astăzi. Cei care conduc acum societatea nu mai sunt cei aleși de Dumnezei, ei sunt cei aleși de popor. Se întâmplă în democrație, dar democrația are riscurile ei. Noi ne aflăm în acest moment al istoriei pe drumurile trasate de înaintașii noștri. Înaintașii familiei Lecca, de exemplu, au fost liberali din tată în fiu și au trasat brazde adânci în istoria poporului român. Să urmărim aceste modele de politicieni, care niciodată nu au fost „traseiști”, nu au făcut politică pentru interesul personal. Ba, ei și-au vândut moșiile și averile pentru a se pune în slujba poporului. În perioada interbelică a existat prosperitate. Cred că trebuie să vedem fenomenul din două ipostaze. Una este sincronia, să luăm analiza de la prezent, de la un anumit stadiu al fenomenului, să vedem în ce fel modificăm definiția elitelor dată de dicționare, care vorbesc de oameni model, de persoane alese, de cei care gândesc normal, de cei care se pun în slujba poporului. Platon vedea conturul unei societăți perfecte dacă aceasta este condusă de filosofi. În timp, istoria a infirmat parțial această idee, pentru că au fost, inclusiv la noi, intelectuali luminați care au eșuat pe funcții de conducere în societate. Dar dacă elitele au sau nu au loc în politică aceasta este și problema lor. A doua ipostază este diacronismul și analizarea definiției elitei.

 

Dragoș Luchian – După 1989 nu au fost multe discuții pe tema elitelor noastre și pe rolul lor în societate. Noi încă purtăm tarele unei mai bine de jumătate de secol în care cuvântul „elită” aproape a fost scos din dicționar. În școli, în orele de sociologie predomina doctrina marxist-leninistă, prin care masele erau cele care determinau evoluția societății. După 1989, unii oameni, precum Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Iulian Demetrescu sau Mircea Ionescu-Quintus au încercat să reînnoade istoria de dinainte de ruptura provocată de tăvălugul sovietic. Atunci, însă, mulți dintre noi abia ieșiserăm din „laboratoarele” comunismului. Mulți nu au înțeles exact despre ce este vorba, dar ni s-au arătat totuși anumite modele și că lucrurile pot sta altfel. Acum, întrebarea care se pune este „Mai avem nevoie de elite?”. Dacă privim în istorie, principalul deziderat al românilor vine de la 1918, când elitele ardelene au avut o contribuție extraordinară în realizarea lui. În două luni au reușit să mobilizeze masele. Dacă întrebai românii cu șase luni înainte de reperul 1918 dacă sunt de acord cu unirea cu Regatul României, cred că nu exista o majoritate absolută, pentru că mulți erau încă loiali Imperiului. De aceea, cred că atunci, în 1918, a fost cea mai importantă legătură între elite și mase.

După 1947, elitele au fost eliminate, pentru că era greu pentru comuniști să lupte cu ele, cu educația, cu opinia, cu verticalitatea, cu principiile. Mai ușor a fost să elimine fizic elitele.

Ce facem noi de acum încolo? Ar trebui să insuflăm noilor generații dorința de a emite din rândurile lor elite și poate ar trebui să-i ducem pe tineri la locurile de detenție din comunism să vadă locurile de tortură, condițiile din închisori și să afle crezul pentru care cei închiși acolo s-au sacrificat. Dar în fiecare domeniu de activitate putem promova performanța, valorile. Abia atunci vom putea spune că formăm o adevărată clasă elitistă.

 

Ioan Chiriac – Elite pot fi în diferite categorii socio-profesionale. La bază cred că stă cunoașterea, dar și harul, ceea ce ți-a picurat Dumnezeu în suflet pentru a face ceva pentru tine și pentru comunitate. Eu vreau să mă refer numai la profesia mea, de agricultor, și nu la oamenii de afaceri străini din acest domeniu. Pentru românii considerați aici elite eu m-am uitat puțin în biografia lor. Toți au fost studenți foarte buni, la vremea lor. Iar acum sunt buni naționaliști, luptă și acum pentru interesele statului român, pentru ca proprietatea să rămână a românilor. Există însă o mare falie între elitele de diferite categorii socio-profesionale. Cei mai vizibili sunt oamenii de știință, oamenii de cultură, însă și mai vizibile sunt elitele politice. Pentru că politicienii sunt aleși să slujească interesele comunității, dar situațiile se schimbă foarte rapid. Din domeniul științei, cel mai important om de la noi a fost Gogu Constantinescu, o mare personalitate în domeniu, dar acum nu mai este amintit deloc. Spre comparație, elitele politice sunt foarte vizibile, foarte prezente, iar de ce decizii iau depinde foarte mult modul în care trăim noi. Culmea este că adevăratele elite nu se bagă în politică, pentru că oamenii politici atunci când au nevoie de elite le folosesc pentru o mică perioadă ca trambulină pentru activitatea pe care vor să o desfășoare ei. Deși este foarte important să avem elite în politică, dar nu elite de paradă cum avem acum, ci oameni care să vibreze de interesul național, de interesul comunității.

 

Vilică Munteanu – Istoric fiind, privesc înapoi în timp. Astfel, trăiesc anumite situații pe care numai în cărți și în documente le văd. A fi într-un loc încărcat de istorie, unde mari personalități ale neamului au trăit și au lăsat ceva în urmă, creează un sentiment aparte.

De-a lungul timpului, în orice perioadă istorică au existat elite. În perioada feudală am avut regi între filosofi, dar și filosofi între regi. S-au împlinit 200 de ani de la nașterea unor personalități precum Kogălniceanu, Cuza, Alecsandri, Ion Ionescu de la Brad, pentru a vorbi numai de cei din perioada 1818-1821. Mijlocul Secolului al XIX-lea a fost dominat de elite, iar acestea au condus la ceea ce a însemnat Revoluția de la 1848 în context european și apoi la Unirea Principatelor, fără de care nu se făcea Unirea de la 1918. Mi-ar trebui mult să enumăr personalitățile care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea acestei Uniri și la ce a însemnat apoi dezvoltarea României. Tocmai în acea perioadă, Dimitrie Lecca a fost una dintre acele personalități care și-au pus amprenta asupra ei, omul care a susținut cel mai mult transformarea României în regat.

Brătienii au dominat de-a lungul timpului, mai bine de o jumătate de secol, politica românească, iar în fața lui unui Brătianu oricine își ridica pălăria. Și cei din familia Lecca au fost liberali de la naștere, cum liberali erau și Brătienii. Aceste familii au condus societatea, prin personalitățile lor, au făurit drumuri, iar avântul societății românești, cu deosebire după 1859, crescând în intensitate a fost unul nemaipomenit. Fără oameni care să gândească, fără oameni pregătiți, școliți temeinic și în străinătate, nu se putea face nimic. Este important și ca elitele să fie înțelese, ascultate, iar de la ele să tragă învățăminte și conducătorii politici. Pentru că fără oameni de valoare în politică (și nu numai) nu se poate merge înainte.

 

Dumitru Brăneanu – La astfel de colocvii, de dezbateri, ar trebui să fie invitați de fiecare dată și câțiva tineri. Noi, românii, în timpul vieții avem obiceiul de a ne împroșca cu noroi elitele. După ce ele dispar, le mitizăm. Avem exemple în Avram Iancu, în Eminescu, în Al. I. Cuza și în câți alții. De ce nu-i prețuim în timpul vieții? Parafrazând-ul pe psalmistul David, aș spune așa: când mediocritățile sunt în urcare, elitele coboară.

Am curajul să mai spun că elitele politice de după anii 1970, până în 1990, erau mult superioare celor de astăzi. Sunt suficiente exemple: Mircea Malița, Corneliu Mănescu, Ștefan Andrei și ații. La multe ministere erau oameni foarte bine pregătiți. Sunt elite politice și după 1990, dar cred că pot fi numărate pe degete. Pentru că oamenii capabili nu vor să intre în politică. Nu reușește clasa politică să atragă în sânul său astfel de elite? Elitele noastre tac, nu au nicio reacție.

Pe vremuri, elitele noastre studiau în străinătate. Avem și astăzi tineri care studiază pe acolo, dar nu se mai întorc în țară. Reclamă că aici nu mai au condiții. Dar cine să facă astfel de condiții? Noi, cei în vârstă, nu mai putem. Nu ar fi tocmai rolul lor să se implice?

 

Adrian Horodnic – Eu abordez relația dintre elitele din țară și cele din străinătate, dar tot românești. Bălcescu spunea că la momentul 1821 s-a rupt veacul nostru în două, la mijloc. Or 1821 nu era mijlocul Secolului al XIX-lea. Sensul zicerii lui Bălcescu este altul: în 1821 a început o etapă de modernizare. Sau în 1821 s-au născut mulți dintre cei menționați ca fiind elite, care din punct de vedere social și economic erau boieri. Deci ar trebui să-i situăm în ideea conservatoare. Însă ei mergeau la studii în străinătate, la Berlin, la Paris sau la Viena în mod deosebit, și se întorceau să mănânce mămăligă și să facă țarcuri tradiționale. Și au venit cu idei europene. Aceasta a fost generația care a făcut momentul 1848, apoi 1859, dar și 1866 și Regatul României.

M-aș mai referi la momentul 1918, care este, așa cum am sugerat, rezultatul activității tuturor Românilor. Anul 1918 înseamnă o etapă – formarea Statului Național Unitar Român, iar ceea ce urmează este o etapă de regenerare extraordinară a țării. Este pentru prima dată când toate teritoriile românești sunt împreună, când toate energiile nu mai sunt folosite și în beneficiul altora care stăpâneau teritorii românești, dar este un moment în care țara e după război, cu foarte multe victime, fără tezaur. Și cu toate acestea, în decurs de 20 de ani, până în 1938 – an de reper pentru evoluția economică – România devine cel mai prosper stat din zonă. Cu toată criza economică! Aveam, în acea perioadă, o lege a libertății de emigrare, dar există statistici care arată că mai puțini au emigrat și mai mulți au imigrat. România era o țară de imigrare în perioada interbelică, avea o monedă mai valoroasă decât francul francez. Totul după o perioadă de un război cu foarte multe pierderi. Această realitate au realizat-o elitele.

Dar și în perioada interbelică și mai târziu a existat confruntare între elitele naționale și cele românești care s-au școlit în străinătate, între oamenii de cultură rămași în țară, foarte populari, precum Nae Ionescu sau Nichifor Crainic, și românii din străinătate, ca Brâncuși sau Eugen Ionescu. Aici trebuie de văzut concurența între intelectualitatea rămasă în țară, un pic conservatoare, mai puțin europeană, și intelectualitatea care trăia în străinătate și care aducea un suflu european foarte clar.

La momentul 1989 și după, avem cam aceeași situație, precum și în prezent. Eu văd, de exemplu, această confruntare tacită între Rațiu și Câmpeanu, care reprezintă europenitatea și perspectiva către care ar trebui să tindem și ceea ce au fost regimurile Iliescu și Roman, cu oameni mai conservatori în comparație cu cei care veneau cu idei din Apusul Europei.

Aceeași situație o avem cu elitele în formare. Avem o școală care produce olimpici, care merg în străinătate și nu mai vin înapoi. Mai avem în societate și idei antieuropene. Sigur, elita de la conducere ne întreabă dacă drumul către care mergem este cel corect, iar eu sunt de părere că este fundamental corect. Orientarea proatlantică, spațiul geografic în care ne situăm nu ne permit să mergem către Răsărit.

Mai avem acum și „teoria dacismului, a Daco-României”, cum că noi am fi daci. Dar această teorie nu ne servește. Ea este susținută nu de istorici de marcă, ci de medici sau ingineri sau așa ceva, oameni pasionați de istorie, de altfel.

Și ideea anticovid care se poartă acum este una antieuropeană.

 

Constantin Paiu – Suntem și nu suntem sincronici cu momentul în care trăim. După 1989 trăim într-o lume ciudată, într-o Românie ciudată, a multor posibilități, într-o continuă tranziție, atipică. O Românie a contrastelor, care nu și-a definit încă identitatea. O Românie care mai păstrează urme ale educației primite înainte de 1990. Dar care încearcă să asimileze o democrație, una bizantinizată, chiar neomarxistă. Nu reușim să mai vedem adevăratele valori, să le promovăm. Abia după ce pierdem pe cineva ne dăm seama că a fost o valoare. Avem o Românie a demolărilor, în care nu mai avem nevoie de instituții reale, de trecut și de dovezile lui.

Mai avem un neam și chiar un stat? Nu avem nici un proiect de țară și promovăm oameni în domeniile în care sunt specialiști ci în altele, străine lor.

Vorbim de elite, dar și de false elite. Iată o altă temă de dezbatere. Comuniștii au demolat toate categoriile de elite de până la ei și au format noi elite pe toate sectoarele, dar în perioade foarte scurte de timp. Abia apoi au văzut că nu se poate așa și au revenit la altă strategie.

Societatea a evoluat în toate timpurile numai datorită elitelor. Care elite în domeniul politic aveau lângă ele un soi de consilieri, oameni pe care se puteau baza. Acum simțim un sentiment de tristețe când vedem o țară în delir, care își sabotează elitele și nu le mai păstrează. Își sabotează educația.

Nu mai există colaborarea între elitele din diferite medii. Mai ales că în fiecare domeniu există elite și false elite. Se promovează îndepărtarea elitelor între ele. Dacă s-ar găsi o cale de interacțiune a lor, atunci societatea ar evolua.

 

Dumitru Lecca – Elitele vor fi recunoscute ușor atunci când vom recunoaște existența reală a teoriei valorii. Elitele adevărate sunt cei care au valoare. Dar cum facem ca elitele să ajungă din nou unde le este locul? Numai teoria valorii ne poate ajuta aici. Or, dacă promovările în orice domeniu se fac fără a se ține cont de această teorie, avem numai eșecuri.

S-a vorbit aici și de românii care pleacă în străinătate, la studii, și nu se mai întorc. Noi, în familia Lecca, am avut oameni care au studiat numai în Franța. Toți s-au întors, însă în România, unde au fost aleși sau numiți, însă, senatori, prefecți, deputați, miniștri. Au putut ocupa funcții de unde pregătirea lor le dădea șansa unor decizii corecte pentru țară.

Tinerii de astăzi plecați la studii la ce să se întoarcă în țară? Ce li se oferă? Doar posturi de funcționari?

Prioritate în eșalonarea elitelor o are politicul, pentru că dacă nu vor ajunge oameni de valoare care să conducă țara nimic nu se va putea face. Și se impune să facem ceva să insuflăm idei noi, în acest sens, tinerilor care vin după noi. Și să concepem un plan realist pentru țară.