- monumentul a fost construit cu piatră recoltată din cariera Cireșoaia
Sâmbătă, 23 ianuarie, a fost dezvelit și sfințit, la Miroslava – Iași, Monumentul Eroilor conceput și construit de sculptorul Cornel Solomon, președintele subfilialei Slănic Moldova a Filialei Bacău „Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, și de Pavăl Avădanei, membru al subfilialei. Manifestarea, la care au participat Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, primarul comunei Miroslava, Dan Niță, consilieri locali și reprezentanți ai unor instituții și organizații locale, a fost organizată de Asociația „Iași Detectează” și de Filiala Iași Cultul Eroilor.
Monumentul, realizat din piatră colectată din cariera de la Cireșoaia, a fost ridicat în incinta Școlii Gimnaziale „Colonel Constantin Langa” din Miroslava și a fost sfințit de un sobor de preoți condus de IPS Teofan. La monument, garda de onoare a fost asigurată de militari ai Batalionului 151 din Iași, iar despre semnificația ridicării monumentului au vorbit IPS Teofan, președintele Filialei Iași Cultul Eroilor, Ioan Timofte, și sculptorul Cornel Simion.
Inițiatorii ridicării monumentului au fost dr. ing. Constantin Leonard Stafie, director adjunct al APIA Iași și jurnalist și prof. dr. ing. Cezar Cioran, de la Asociația „Iași Detectează”. Lucrarea a avut 60 de contribuitori. Monumentul are înălțimea de 4,29 de metri, iar pe fala lui este reprezentată crucea creștină, pe care stă scris „Sângele eroilor curge prin venele celor vii”. Tot pe cruce este gravată casca de soldat – simbol al Primului Război Mondial.
Constantin Leonard Stafie și Cornel Solomon |
La final, la monument au fost depuse coroane de flori din partea Garnizoanei Iași, a Primăriei Miroslava, a Asociației „Iași Detectează” și a Școlii Gimnaziale „Colonel Constantin Langa”, a Filialei Bacău și a subfilialei Slănic Moldova Cultul Eroilor, a Filialei Iași Cultul Eroilor și din partea cetățenilor comunei Miroslava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu