Ultimul veteran de război pe care îl mai are comuna Parava, Ion V. Chelaru, a fost sărbătorit la împlinirea a o sută de ani de viață. Alături de el au venit la acest mare eveniment frații și copiii, mulțime de nepoți și strănepoți, dar și primarul comunei, Costel Dediu, și vicepreședintele Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Cristinel Aioanei.
Mic la stat, dar mare la fapt - cum ar spune cronicarul -, Ion V. Chelaru ne-a întâmpinat cu o privire senină și cu o față curată, luminoasă. Nu-i dădeai vârsta la care a ajuns. Dar când am stat și de vorbă, ne-a uimit și mai mult cu sprinteneala rostirii. Am văzut în veteranul Ion Chelaru frumusețea bunicilor noștri și înțelepciunea, dar și bunul-simț ale omului de la sat, trecut prin multe ale vieții.
Pe front, de la Nistru până în Munții Tatra
Flăcăul Ion V. Chelaru, din comuna Parava, a fost luat, pe 10 februarie 1942, la armată. Ca și el au mai îmbrăcat haina militară alți trei frați dintre cei nouă ai familiei Chelaru. „Am stat numai trei luni la Regiment, după care am plecat pe frontul din Rusia – spune veteranul. Am ajuns în Transnistria, dar și prin zonele nordice. Însă am avut comandanți buni, care ne-au ținut în viață până la sfârșitul războiului. Am fost soldat și mă ocupam cu instalarea liniilor telefonice pentru comunicațiile armatei. Mi-am văzut de treabă, nu am reclamat pe nimeni, mi-am căutat, cum se spune, numai de drumul meu. Auzeam multe lucruri, dar nu le-am destăinuit nimănui”.
Ion Chelaru își amintește că, acolo, pe front, a fost de multe ori în pericol, dar - crede el - în viață în general te afli așa, pentru că atunci când pleci știi ce faci, dar cum și când te mai întorci nu mai știi. Poate cel mai greu a fost când au traversat râurile mari, de la Nistru până în Cehoslovacia. „Am plecat pe front împotriva rușilor și ne-am întors după ce am luptat împotriva nemților – spune veteranul. Noaptea de 10 mai 1945 nu pot să o uit. Ne-a prins în Cehoslovacia. Grozavă noapte a fost, brăzdată de mulțime de trasoare, dar războiul era gata”.
Militarul din Parava s-a întors acasă tot soldat. „Nu am căutat grade, deși am stat numai în linia întâi - mai spune Ion Chelaru. Mulțumesc lui Dumnezeu că din război ne-am întors acasă, în viață, toți cei patru frați. M-am căsătorit după ce am venit de la război și am avut cinci copii. Combatanților li s-a dat și pământ, dar eu l-am refuzat, pentru că era unul pietros, cam departe, la deal, pe Cioca, la Orbeni. Cel mult puteam crește pe acolo oi, dar eu am rămas agricultor și m-am ocupat mult cu grădinăritul”.
Flori, medalii și diplome de recunoștință
Primarul Costel Dediu a intrat în casa lui Ion Chelaru cu un buchet de flori roșii, galbene și albastre, dar și cu un tort pe care erau aprinse lumânările care întruchipau cifra „100”. „Prețuire și recunoștință!” era înscris pe tort. Veteranul a stins lumânările dintr-o suflare, apoi, cu ochii umezi, a primit din partea Asociației Cultul Eroilor medalia Centenarul Făuririi României Reîntregite și Diploma și medalia Aniversară Centenarul Zborului Marii Uniri, iar din partea Asociației Naționale a Veteranilor de Război o diplomă aniversară. „De-acum - a mai spus veteranul - îmi doresc să fim cu toții bine și să nu avem ură pe nimeni. Numai așa va merge totul cum trebuie!”.
„Am onorat cu mare drag misiunea încredințată de președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor, col. (rtr.) Paul-Valerian Timofte, de a reprezenta Asociația Națională Cultul Eroilor și Asociația Națională a Veteranilor de Război, Filiala „Eremia Grigorescu” Bacău, la evenimentul din comuna Parava. A fost unul dintre evenimentele emoționante la care rareori îți este dat să participi. Ei, veteranii, bunicii noștri, sunt eroii noștri, sunt oamenii care au înțeles la timpul lor că interesele țării și apărarea culorilor tricolorului românesc sunt mai presus de orice. Cu greu îți găsești cuvintele care să exprime recunoștința pentru acești Eroi încă în viață. Fără a folosi cuvinte mari, cred că toată România ar trebui să îi ureze veteranului Ion Chelaru «La mulți ani» și să-i mulțumească pentru tot ce a făcut pentru țară. De asemenea, vreau să-l felicit pe domnul primar Costel Dediu pentru munca depusă și implicarea din viața cetățenilor din comună!”
Cristinel Aioanei, vicepreședinte al Filialei Bacău „Cultul Eroilor”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu