marți, 16 iunie 2020

Aviația militară băcăuană la centenar


Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” a sărbătorit, marți, 16 iunie, „Centenarul Aviațiunii din Moldova”. Baza Aeriană din Bacău, denumită inițial Centrul de Instrucție al Aviațiunii și înființată pe aerodromul din Tecuci, a împlinit 100 de ani. Pentru a marca acest eveniment, a fost organizat un ceremonial militaro-religios, restrâns în actualele condiții impuse de pandemia de Covid-19.

Evenimentul a debutat cu un ceremonial religios de sfințire a plăcii comemorative închinată celor care, timp de un secol, au slujit sub egida aripilor românești și a continuat cu decorarea Drapelului de Luptă al unității militare centenare cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, conferit de președintele României, Klaus Iohannis, în semn de apreciere a profesionalismului și a rezultatelor importante obținute de militari în îndeplinirea misiunilor specifice și pentru contribuția la promovarea imaginii Armatei României.
Tot cu acest prilej, col. (retr.) Paul-Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a înmânat  Bazei 95 Aviație „Emblema de onoare”, iar comandantului unității, gl. fl. aer. Leonard-Gabriel Baraboi, Diploma de Excelență. Președintelui Filialei Cultul Eroilor i-a fost înmânată placheta aniversară a Bazei 95 Aeriene la centenarul „Aviațiunii din Moldova”.
La final a fost lansată lucrarea „Istoricul bazei 95 Aeriană Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu (1920-2020), al cărei autor este plutonierul adjutant principal Sorin Grumuș.

Misiune pentru apărarea spațiului aerian național

Înființat pe 16 iunie 1920 pe aerodromul Tecuci, Centrul de Instrucție al Aviațiunii, cu misiunea de a perfecționa pregătirea personalului navigant, tehnic și de alte specialități necesare aviației române, a devenit, în anul 1924 Centrul de Instrucție al Aeronauticii. După 1945, acesta a fost supus unor restructurări și redislocări și a funcționat la Mediaș, Tecuci și Buzău. În anul 1953, Centrul de Instrucție al Aeronauticii a fost desființat, dar de la 1 decembrie 1968 a fost reînființat pe aerodromul din Bacău.
Un an mai târziu, Centrul de Instrucție al Aviației a participat efectiv la trecerea tinerilor piloți pe avionul supersonic MiG-21 și la pregătirea cadrelor aviației militare pentru diferite funcții și specialități.
Unitatea a asigurat, de-a lungul timpului, trecerea pe avionul supersonic a peste 500 de piloți și pregătirea de specialitate a peste 6.000 de cadre din aviația militară.
La 25 august 1995, a luat naștere Baza 95 Aeriană de Aviație Vânătoare și Vânătoare Bombardament, destinată să asigure pregătirea și ducerea acțiunilor de luptă ale Grupului 95 Aviație Vânătoare. Astfel, Baza 95 Aeriană a asigurat logistic zborul avionului MiG-21 „LanceR” încă din faza inițială, de cercetare și testare la societatea Aerostar.
De la 1 mai 2001, Baza 95 Aeriană de Aviație Vânătoare și Vânătoare Bombardament s-a transformat în Centrul 95 Trecere pe Avioane Supersonice, iar în anul 2004, a avut loc transformarea Centrului 95 Trecere pe Avioane Supersonice în Baza 95 Aeriană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu