marți, 28 aprilie 2020

Primul aparat de testare în masă la Covid-19 a devenit funcțional la Onești


La Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești a fost pus în funcțiune primul aparat de testare în masă pentru Covid-19. Aparatul Real Time RT-PCR a fost achiziționat din donațiile unui număr mare de oneșteni, dar și cu sprijinul primăriei, și a primit avizul de principiu de la Direcția de Sănătate Publică Bacău trimis către Ministerul Sănătății și intra în programul național de testare COVID-PCR. În cel mai scurt timp posibil, oneștenii care au nevoie vor putea fi testați.



Personalul de specialitate a început săptămâna trecută asamblarea extractorului, amplificatorului, hotei PCR, centrifugii și vortexului – componente ale acestui laborator de biologie moleculară.

Gelu Nicolecea,
directorul Spitalului Onești (stânga)
și primarul Nicolae Gnatiuc
Al doilea aparat achiziționat tot din donații, se află în dotarea spitalului municipal. Este Analizorul Automat de Chemiluminiscență iFlash 1800-A, care face determinarea cantitativă a anticorpilor IgM și IgG Sars-Cov-2. Dispozitivul poate determina prezența cantitativă a anticorpilor IgG Sars-Cov-2. Acestea arată că pacientul a trecut prin boală, în timp ce prezența în număr mare a anticorpilor IgM Sars-Cov-2 arată că pacientul este infectat la momentul testării. Pe lângă bolile infecțioase, aparatul poate analiza, printre altele, parametri pentru afecțiuni endocrine și tiroidiene, fertilitate, markeri tumorali, markeri cardiaci, afecțiuni
renale, fibroză hepatică sau alergeni.



„Felicit pe toți ceia care au inițiat și au participat la campania de strângere de fonduri și s-au ocupat de achiziționarea acestor dispozitive medicale și mulțumesc personalului medical pentru efortul și dăruirea de care dau dovadă în această perioadă dificilă! Spitalul din Onești a devenit astfel primul spital din județ cu un aparat RT-PCR, care să permită testarea în masă COVID-19.”
Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu