A doua acțiune Fridays for Future din
regiunea noastră va avea loc vineri, 11 octombrie, la Târgu Ocna, cu
participarea elevilor de la școlile gimnaziale nr. 1 și 2 și de la Colegiul
Național „Costache Negri”. Fridays For Future este un protest pașnic la nivel global împotriva
lipsei măsurilor urgente de combatere a schimbărilor climatice, iar la noi este
organizat de Asociația „In Context” din Slănic Moldova și de Asociația 37 - ONG cultural care
reunește arhitecți, istorici de artă, fotografi pasionați de patrimoniul
național, adepți ai educației prin cultură preocupați de protecția mediului și
de peisajul cultural.
Fridays For Future
este o inițiativă care a pornit de la activista suedeză, în vârstă de numai 16
ani, Greta Thunberg, care a început să protesteze anul trecut împotriva lipsei
măsurilor urgente de combatere a schimbărilor climatice. După exemplul ei,
proteste ale tinerilor au apărut și s-au extins în peste 100 de țări și 500 de
orașe, inclusiv în România, iar Greta este nominalizată acum la Premiul Nobel
care se va acorda chiar în aceste zile.
Primul protest Fridays For Future la Târgu
Ocna – am aflat de la „Alina Georgiana Teodorescu, coordonatoarea proiectului
In Context - a avut loc pe 4 octombrie. Acțiunea va
continua după campania electorală din această toamnă”. Primul protest a fost programat
imediat după finalizarea proiectului In Context „Slănic compostează”, care a
avut ca temă „Compost – o metaforă regenerativă” și a fost organizat în
parteneriat cu Primăria Slănic Moldova, cu societatea Biodeck și cu Asociația Green Revolution, s-au strâns 70 de copii, cel mai mare număr din toată
țara.
Proiectul
aplicat de In Context a fost și el un bun exemplu. Plecând de la tema curatorială
a ediției din acest an, participanții au compostat diverse deșeuri și au arătat astfel localnicilor importanța colectării
selective a deșeurilor. Voluntarii din proiect au distribuit în stațiune saci
compostabili în parteneriat cu producătorul de ambalaj biodegradabil și
compostabil Biodeck, cu ADIS și cu Primăria Slănic Moldova. De asemenea,
au construit toalete compostabile împreună cu
atelierele locale de prelucrare a lemnului, au mers cu bicicletele aduse în
proiect de partenerii de la Green Revolution și au oferit posibilitatea de a fi
testate mașinile electrice Renault Zoe și Nissan Leaf puse la dispoziție de
Dedeman Auto.
„Am învățat de la prietenii noștri de la Greenpeace România ce putem face, ca cetățeni responsabili, pentru protejarea pădurilor de defrișările ilegale – a precizat Alina Georgiana Teodorescu. Am realizat lucrări de artă din materiale reciclate, ne-am pictat singuri tricourile și, prin efort colectiv voluntar, am transformat una dintre clădirile dezafectate ale stațiunii într-un spațiu unic de creație artistică și dezbatere deschis tuturor.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu