vineri, 20 septembrie 2019

Subsolul blocurilor din zona Subex sunt inundate


  • locatarii cred că apa vine de când lacul Insulei de Agrement a fost reumplut cu apă

Subsolurile unor blocuri de locuințe din cartierul vecin cu societatea Subex (fabrica șuruburi) din Bacău sunt inundate permanent de câteva zile. Locatarii din zonă spun că situația a apărut imediat după ce s-a umplut cu apă Lacul de la Insula de Agrement, la finalizarea operațiunile de decolmatare, dar nu au dovezi clare. Reumplerea cu apă a lacului a început pe 1 septembrie, dar apa a ajuns la cotele prestabilite de puțin timp și umplerea a încetat. Băcăuanii din zonă bănuiesc că apa care le inundă boxele amenajate la subsolurile blocurilor vine chiar din lac, prin infiltrare.

Distanța până la malul lacului este apreciabilă, însă apa vine insistent în zona blocurilor. În fața unui bloc de locuințe de pe strada Viorelelor a fost săpată groapa fundația unei viitoare construcții. Groapa a devenit un mic lac de acumulare artificial, iar apa bolborosește chiar în mijlocul ei, de parcă acolo s-ar spart o conductă e apă potabilă. Lucrătorii de pe micul șantier au montat o pompă, scot mereu apa și o varsă într-o gură din rețeaua de canalizare a orașului.
Constantin Badea locuiește în blocul de vizavi. Este unul dintre locatarii afectați de apa infiltrată. Am intrat împreună cu domnul Badea în boxa pe care și-a amenajat-o la subsol. Toate lucrurile depozitate acolo erau în apă. „Acum nivelul apei din boxă este mai mic – spune Constantin Badea -, pentru că alături constructorii au început să scoată apă din groapa lor. Dar nici ei nu dovedesc să scoată toată apa, care vine mereu. Și cum e apă la subsolul blocului nostru e și în alte blocuri din jur”.
Unii locuitori din cartier își amintesc situații similare încă de acum 10-15 ani. „Și pe șantierul viitorului magazin Cora – spune unul dintre ei -, când au fost făcute săpături pentru fundație și subsol, a apărut apa”.
Lacul din jurul Insulei de agrement se află în grija Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret. Firesc, am solicitat lămuriri de acolo. „Situația ne-a fost semnalată abia acum – spune directorul instituției, Mihail Popescu. Am trimis imediat o echipă în zona Milcov, pentru investigații. Nu în ultimul rând, ABA Siret a decis scăderea nivelului de apă în lac cu circa 50 cm și va monitoriza evoluția fenomenului în urma acestei măsuri întreprinse. Pentru a veni în sprijinul populației, reamintim că în instituție funcționează non-stop un dispecerat. Persoanele care doresc să sesizeze probleme sau să solicite informații o pot face la numărul de telefon 0234-515466 sau la e-mail dispecer@das.rowater.ro.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu