luni, 26 august 2019

Proiecte de 85 de milioane de euro prin PNDR în județul Bacău


Andrei Seto

În perioada 2014-2020, în județul Bacău au fost semnate, prin actualul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), 484 de contracte de finanțare, suma totală acordată proiectelor depuse fiind de aproximativ 85 de milioane de euro. În acest fel – spune Andrei Seto, directorul Centrului județean al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) -, județul Bacău se plasează pe locul al treilea în Regiunea Nord-Est, după județul Iași cu 113,7 milioane de euro, primul loc fiind ocupat de județul Suceava cu aproape 142 de milioane de euro. Locurile patru-șase revin, în ordine județelor Botoșani, Vaslui și Neamț.

„Până la sfârșitul anului – a opinat Andrei Seto - sunt convins că vor mai fi semnate contracte de încă cinci milioane de euro”.
În Bacău, la Submăsura 4.1 a PNDR - Investiții în modernizarea exploatațiilor agricole, au fost semnate șase contracte cu o valoare totală de 3,4 milioane de euro. La Submăsura 7.2 - Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază, au fost semnate 30 de contracte, pentru 28,5 milioane de euro. La Submăsura 7.6 - Investiții pentru protejarea patrimoniului cultural, au fost semnate 21 de contracte, cu o valoare de șapte milioane de euro.
Primăriile din județ au depus 97 de proiecte, pentru care au și fost semnate contractele de finanțare, în Grupurile de Acțiune Locală, pentru 5,5 milioane de euro.
De asemenea, în mediul rural s-au instalat 55 de tineri care au beneficiat de finanțare prin Submăsura 6.1- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Cele 55 de contracte de finanțare semnate astfel au o valoare de 2,3 milioane de euro.
La Submăsura 6.3 - Dezvoltarea fermelor mici, au fost semnate 139 de contracte, pentru 2,085 de milioane de euro. „Submăsura – a precizat Andrei Seto - este încă deschisă și au fost depuse 30 de proiecte. Sper să mai vină încă 20 de proiecte până la sfârșitul lunii august. Fiecare fermier primește câte 15.000 de euro, pentru dezvoltarea afacerii. Aici 90% dintre beneficiari sunt apicultori, poate și pentru că ei obțin punctajul cel mai mare”.
La Submăsura 6.2 - Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale, au fost semnate 15 contracte de 870.000 de euro în total, iar la Submăsura 6.4 - Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole au fost semnate 13 contracte, cu o valoare de 2,322 de milioane de euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu