vineri, 30 august 2019

Începe a 19-a ediție a Festivalului Plăcintelor de la Hârja


Marilena Stoian, președinta de onoare a ANTREC,
și Betty Grigoraș (stânga), la ediția 2018 a festivalului

Curtea Așezământului Social-Filantropic „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja-Oituz va fi, duminică, 1 septembrie, foarte animată, pentru că acolo se va organiza cea de a 19-a ediție a Festivalului Plăcintelor. Organizatorii sunt Filiala Bacău a Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), Primăria Oituz, Asociația „Copiii în sânul familiei” și Așezământul „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”.
La festival - ne-a informat președinta ANTREC Bacău, Beatrix (Betty) Grigoraș - sunt așteptați concurenți din mai multe județe, care vor prezenta plăcinte după rețete practicate în zonele din care provin.
Festivalul începe la ora 11,00 cu discursurile oficialităților locale și cu prezentarea concurenților. De la ora 12,00 va avea loc prezentarea și degustarea plăcintelor tradiționale din concurs, iar de la ora 14,00 va avea loc un program folcloric tradițional și prezentarea portului popular local. Jurizarea produselor din concurs (plăcinte, obiecte tradiționale și produse ecologice) va începe de la ora 16,00.
„Îl așteptăm, la slujba religioasă care va preceda manifestare – a precizat Betty Grigoraș – și pe IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Iar pe lângă Concursul preparării plăcintelor, participanții se vor delecta și cu un program artistic prezentat de formații de muzică și dansuri populare, dar și cu alte preparate culinare aduse de reprezentanții filialelor ANTREC”.

2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere