vineri, 30 august 2019

Festival ELF în satul Hârja


În satul Hârja, din comuna Oituz, este în desfășurare, până duminică, 1 septembrie, inclusiv, Festivalul de învățare experiențială - ELF (Experiential Learning Festival). Manifestările au loc într-un proiect european realizat de Asociația „Copiii în Sânul Familiei” din Hârja, cofinanțat de Comisia Europeană și sprijinit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Primăria Oituz, Așezământul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, organizația „Copac Copac” și editura Herald. Festivalul ELF a început pe 29 august.

Proiectul - spune managerul acestuia, Vlad Grigoraș – este realizat sub emblema Corpul European de Solidaritate și implică două echipe, ambele a câte 20 de tineri voluntari din diferite țări. Durata lui este de patru luni, din iunie până în octombrie 2019. Prima echipă de voluntari a activat între 15 iunie și 12 august, iar a doua echipă între 15 august și 8 octombrie”.
Prima echipă de voluntari a fost alcătuită din tineri cu vârste între 18-30 ani, din România, Turcia, Ucraina, Lituania, Germania, Ghana, Azerbaidjan, Rwanda și Spania. Ei au desfășurat activități menite să sprijine comunitatea din Hârja și să promoveze educația non-formală, oportunități de voluntariat în zonele învecinate, în principal în Bacău, Onești, Bârlad, Piatra Neamț, Miercurea Ciuc, Brașov, Dărmănești și Comănești.
A doua echipa de voluntari sprijină pregătirea și desfășurarea festivalului ELF. După festival se vor ocupa de promovarea proiectului Corpul de Solidaritate Europeană și de oportunități de voluntariat prin educație non-formală în licee și universități din județul Bacău și din județele învecinate. Echipa este formată din tineri din România, Italia, Franța, Germania, Sri Lanka, Rusia, Serbia, Moldova și Turcia.
„Echipele de voluntari – a precizat Vlad Grigoraș - sunt cazate în Hârja. Locația festivalului ELF este împărțită în opt zone principale:
- Food court - zona cu mâncare, cu preparate tradiționale;
- Chill zone - zona de relaxare, unde participanții se pot relaxa în hamacele puse la dispoziție de organizația „Copac Copac”;
- Camping area - zona de campare (cu apă potabilă, toalete și dușuri puse la dispoziție de organizatori);
- Sensorial Area - zona senzorială, pentru ateliere de contact improvisation, labyrinth theatre, playfight, construcție de tobe și de batucada (improvizație muzicala);
- Healing area - zona de vindecare, cu ateliere de boluri tibetane, yoga, acro yoga, terapie prin muzică, tarot, constelații familiale, și metode de gestionat greșeli;
- Kids area - zona copiilor, unde ei se pot bucura de experiențe noi prin intermediul atelierelor de yoga, muzică, teatru, vânătoare de comori și mandale (simboluri) cu flori;
- Intercultural area - zona interculturală, unde voluntarii împărtășesc din patrimoniul cultural și activitățile tradiționale;
- Vibes stage - scena unde au loc concertele. Prima ediție a festivalului ELF îi are ca invitați pe Covici, Elena Sstrings, Daniel Deplin, sEemoa, Fanfara Extraterrestra, Madpiano, Poestrip, Sistah RastahFairy, Clepsy, Valentine, Mandale Trotușene.
Intrarea la festivalul ELF este liberă pentru cei care vin din mediul educațional (studenți, elevi, profesori, educatori și angajații ONG-urilor). În echipa de coordonatori mai sunt Ana Georgescu, Adrian Miu și Răzvan Lungu.
Festivalul ELF are loc, duminică, în paralel și în aceeași locație cu Festivalul plăcintelor de la Hârja, aflat la ediția a 19-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu