Cele mai alese vinuri românești vor putea fi degustate, timp de trei zile,
în perioada 14-16 iunie, în Bacău, la Expo „Moldavia Wine 2019”.
Invitația vine de la compania organizatoare, SITAEL Team, dar și de la un expert, prof.
univ. dr. Valeriu V. Cotea, fiul regretatului academician Valeriu Cotea.
Expoziția va fi deschisă la Complexul Hotelier Decebal și va fi – susțin
organizatorii – și un prilej de a fi dezvoltate afacerile și de a fi cunoscute
noutățile din domeniu.
La eveniment sunt așteptați producători de vinuri
din România și Republica Moldova, întreprinzători din toate domeniile economice
și reprezentanți ai comunităților socio-culturale și administrative.
Între susținătorii evenimentului se numără Scaunul Cavaleresc Bacău al Ordinului European al Cavalerilor Vinului și Uniunea
Națională a Patronatului Român.
Echipa organizatorilor
are în portofoliu cinci ediții de expoziții dedicate vinurilor (Bursa vinului –
VINEST, România) în perioada 2012-2016.
Vineri, 12 iunie, de la ora 12,00, prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea va
susține o conferință, adresată profesioniștilor în domeniu, dar și celor
doritori de cunoaștere. Se vor înmâna diplome de participare și apreciere
producătorilor de vinuri.
„Promovăm vinul, cultura
și tradițiile viticole, dar și oamenii vrednici, pasionați, oamenii locului care
scriu istoria vinului chiar în zilele noastre. Prin acest eveniment aducem în
prim plan arta vinului spre cunoașterea consumatorului și propunem sesiuni Business to Business în care fiecare
producător sau expozant va interacționa cu firme și clienți pe domeniile
de interes. Producătorii prezintă
vinurile în colaborare cu specialiștii, somelieri și oenologi, având, de
asemenea, oportunitatea organizării de masterclass-uri”.
Corneliu Pricope, managerul SITAEL Team Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu