Filiala
Teritorială Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și Filiala
Regională Bacău-Neamț Uniunii Arhitecților din România organizează, în perioada
7-9 iunie, a V-a ediție a Forumului zonal de arhitectură și urbanism „More
Moldova Reper 2030”.
La
eveniment, la care sunt invitați peste 100 de arhitecți și urbaniști, și-au
anunțat participarea experți din domeniul
arhitecturii și urbanismului din România și din Republica Moldova, Regiunea
Cernăuți, precum și membri ai comunității
de afaceri și ai factorilor de decizie administrativă.
„Tema acestei ediții –
spune președinta Filialei Bacău-Neamț a OAR, arh. Liliana Bârgu - este
provocată de Festivalul Theaterstock care a avut loc într-o sigură ediție la
Bacău timp de 16 zile, în luna august 2015, cu un succes care încă trezește
nostalgii. Evenimentul, neconvențional, s-a desfășurat nu doar in instituțiile
publice de spectacol, ci a utilizat întregul potențial urban, depășindu-l ca
ofertă. S-a născut astfel necesitatea de dezbatere asupra valențelor spațiului
public, definit încă sau nu topografic ori din punctul de vedere al utilizării
actuale de către public sau al proprietății”.
Deschiderea manifestărilor are loc vineri, 7 iunie, la
Teatrul Bacovia (de la ora 14,00), iar prima sesiune se deschide la Hotelul
Decebal (de la ora 15,00).
Sesiunile a doua și a treia au loc la Casa memorială Rosetti
Tescanu-George Enescu de la Tescani (de la orele 10,30, respectiv 15,30), unde
de la ora 18,00 va avea loc și un spectacol de muzică și poezie.
În ultima zi
participanții vor vizita stațiunea Slănic Moldova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu