Sâmbătă și
duminică suntem chemați la referendum. Pentru definirea familiei ca fiind căsătoria
liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. De ce? Pentru că în actuala formulare
din Constituție este vorba de căsătoria „între soți”.
Am fost, în
viața mea (și sunt câțiva ani!), mereu la votare. Și la referendumuri am fost.
De ce n-aș merge și acum? Unii spun că acest referendum ar ascunde interese
politice obscure, alții cred că este un referendum inutil, dar pe bani mulți,
iar alții ne îndeamnă (ba chiar ne somează!) să nu lipsim de la vot. Nu mai
știi ce să înțelegi.
Sunt, probabil,
de modă veche și am rămas cu convingerea că o căsătorie normală este numai între
un bărbat și o femeie. Dar și că familia este „celula de bază a societății”.
Acum aud tot mai des despre căsătorii între bărbați sau între femei. E drept,
(încă) nu pe la noi, ci pe la occidentalii care dau mereu tonul la „modernisme”.
Însă cei care au căzut în patima homosexualității strigă tot mai tare că au și
ei drepturi ca toți oamenii, iar unele societăți au început să-i protejeze. Da,
când e vorba de drepturi într-o societate democratică, nu e de glumit! Și iată
că iar nu mai știu ce mai e normal și ce nu.
Dar cu
„inutilitatea referendumului” cum o fi? Păi e nevoie de o modificare a
Constituției dacă în Codul civil scrie clar că o căsătorie poate fi făcută „numai
între un bărbat și o femeie”?
Ceea ce mă
face să mă gândesc și eu mai mult la acest subiect e soarta copiilor și a
societății omenești în sine dacă homosexualitatea va lua amploare. Aud de
ingerințe uluitoare chiar în manualele școlare, de manifestări publice LGBT, de
„sugestii” făcute subtil copiilor cu privire la „gen” ca particularitate
genetică și sexuală.
Eu nu mă
declar pro sau contra referendumului, mișcării LGBT sau familiei tradiționale.
Fiecare are dreptul să aleagă precum crede. Dar când e vorba de copii, mă
înscriu în armata celor care le apără copiilor dreptul la normalitate.
Cu sau fără referendum, luați-vă copiii în brațe,
oameni buni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu