La Berărie |
Zilele trecute am devenit, pentru un ceas
sau două, unul dintre nobilii urbei în care locuiesc. Nu – iertată-mi fie îndrăzneala!
-, nu prin cine știe ce calități pe care le-aș avea sau chiar prin niscai grade
nobiliare, ci prin farmecul unui loc în care m-am aflat, pentru prima oară, cu
prietenii. Un loc în care, de fapt, am fost înnobilat: „La Berărie”, un local nou
în Bacău, mic dar cu stil și cu mult
rafinament etalat în diverse feluri - prin ambiental, prin servire, prin
asortiment și mai ales prin calitatea celor puse pe masă. Adică nu mai puțin de
36 de sortimente de bere artizanală asezonate, obligatoriu, la fiecare sticlă ori
halbă, cu anșoa sau cu piure de măsline preparat în casă ori, dacă vrei, cu
preparate din carne de vânat sau cu brânză maturată.
În
locul proaspăt botezat „La Berărie” ajungi dacă apuci pe segmentul
de stradă care leagă intersecția de la fosta Policlinică Veche cu Strada
Războieni, adică în zona în care cu ani în urmă ne delectam în celebrul
Subway. Îl găsești ușor. Mai greu va fi să te decizi ce bere să comanzi,
pentru că, spuneam, acolo nu sunt decât 36 de sotimente. Pe noi ne-a ajutat
administratorul localului, Dan Maius Verman, cel care acum câteva luni a adus
în Bacău și brânza maturată peparată la Cund, în județul Mureș, de la
„Manufactura de Brânză”, și recomandată chiar de Prințul Charles al Marii Britanii.
Dan Marius Verman și câteva dintre sortimentele de bere |
Berea
ajunge acum în Bacău de la vreo cinci-șase producători și de la un
importator. „Toată berea – spune Marius Verman – este la sticlă, dar mai avem și
șase drafturi de bere atizanală, pentru cei care preferă halba. Sortimentul Carol
Beer, de exemplu, vine de lângă București, unde trei moldoveni de peste Prut au
o manufactură extraodinară, față de care concurența are chiar oleacă de
invidie. Dar, alături de ea stă și o bere preparată chiar mai apoape de Bacău,
la Roman. Este Nemțeana, blondă și arămie. Nemțeana blondă, însă, când o guști
îți aduce aminte de berea Mărgineni, atât de apreciată cândva și în Bacău și în
țară”.
Iată, în raft,
cinci etichete de Carol Beer, multe de Klausen Burger, Amistad, Urbis belgian,
Haramin, Val Dieu belgiană, Bere a la Cluj (cu denumiri cosmologice pitorești:
Phaza Lunii, Gaura Neagră, Ursa Amară, Cosmobăut sau Pitica Roșie), Nembeer
Draculina, Amarilla, Boema), dar și o întreagă gamă harghiteană Csiki Sor.
Lista ar fi lungă, dar și plăcerea de a le descoperi pe celelalte sortimente vă
aparține, evident, dumneavoastră. Ceea ce am reținut de la Marius Verman a fost
că vreo două-trei sortimente sunt chiar beri de abație, ceea ce parcă le
sporeșe calitatea.
Administratorul localului
spune că lângă berea artizanală merge un cidru, iar la el găsești acum Cidru de
mere și de pere, integral natural și puțin acidulat cu bioxid de carbon, obținut
prin fermentație naturală de 21 de zile.
Berea artizanală
sau berea de casă – spun specialiștii - este produsă în cantități mai mici,
prin fermentație naturală și cu ingrediente naturale. Denumită și bere craft
(craft beer), ea urmează rețete și metode tradiționale de producere și nu
conține ingrediente folosite în procesul industrial de producere a berii
(conservanți, aditivi etc.). Spre deosebire de cea clasică și industrială,
berea artizanală are un gust mai puternic, este mai aromată și are mai puțin
acid. În ceea ce privește alcoolemia, ea este asemănătoare - berile artizanale,
la fel ca și cele industriale, au în general în jur de 5 și 7% alcool. Iar în România
au apăut deja zeci de producători.
Multe s-a putea spune despre o astfel de bere. Cert e că este
altceva, are un gust aparte și, dacă ai avut un asemenea noroc, adică să fi
băut bere făcută în casă, îți aduci aminte de ea și de sânul familiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu