Satul Hârja, din comuna Oituz, a fost, vineri, 8
iunie, în sărbătoare. Asociația „Copiii în sânul familiei”, a aniversat 25 de
ani de la înființare. Sărbătoarea a avut însă dublă semnificație, pentru că tot
vineri a fost marcată încă o aniversare, la împlinirea a 90 de ani de viață a
celei care a inițiat împreună cu Fundația „Friends of Children in Romania”, din
Marea Britanie, proiectul acestei Asociații, doamna Mary Gibson.
La evenimente a
fost prezentă chiar doamna Mary, dar și Sarah Palmer, care de 18 ani este sponsor
al proiectului și care a contribuit la el cu 20.000 de lire pe an, Sarah
Gibson, fiica lui Mary, și soțul ei, David. Președintele Consiliului Județean
(CJ), Sorin Brașoveanu, director al Direcției Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului Bacău pe vremea în care se puneau bazele Asociației, a fost
reprezentat de doi dintre consilierii săi, fiind reținut vineri în Bacău de
probleme urgente. Au mai fost prezenți managerul Asociației „Copiii în sânul
familiei”, Betrix Grigoraș, dar și primarul comunei Oituz, Gheorghe Bodea,
alături de copiii îngrijiți în Centrul din satul Hârja și de invitații lor.
Cele două
aniversări au fost marcate printr-o scurtă dar emoționantă reuniune organizată
în parcul generos al Așezământului Social-Filantropic „Sf. Voievod Ștefan cel
Mare”, unde despre proiectul Asociației „Copiii în sânul familiei” și despre
implicarea, despre personalitatea și dăruirea doamnei Mary Gibson au vorbit
Betrix Grigoraș și Ramona Florea, consiliera președintelui Sorin Brașoveanu, de
la Serviciul comunicare, imagine, activități publice și relații cu presa al CJ.
Mary, un exemplu de viață pentru toți
Oaspeții din Marea
Britanie au vizitat, înaintea reuniunii de la Centrul „Sf. Voievod Ștefan cel
Mare”, căsuțele în care trăiesc și cresc copiii îngrijiți de Asociația din
satul Hârja, unde au stat de vorbă cu copiii și cu invitații organizatorilor
evenimentelor de vineri. „Proiectul din Hârja – am
aflat cu acest prilej - nu are afiliere religioasă, ci urmărește să permită
îngrijitorilor să-i aducă pe acești copii în cultura în care s-au născut, cu
valorile tradiționale ale cetățenilor români, în primul rând români ortodocși.
Acolo unde este posibil, copiii sunt încurajați să se
integreze în comunitatea mai largă a satului, indiferent dacă aceasta înseamnă
ajutor în biserică sau școală sau înființarea unei echipe de fotbal”.
Beatrix Grigoraș a
făcut o scurtă rememorare a principalelor momente de la începutul proiectului,
dar și de pe traseul acestuia. „Mary a venit în România în 1991 – a spus
managera Asociației -, dar eu care sunt aici de 15 ani nu mai pot socoti câte
călătorii a făcut apoi doamna la noi. Pentru mine ea este un miracol. Acum este
din nou aici și vrem să o sărbătorim în familia Asociației noastre. Împreună am
dezvoltat complexul care este Centrul caritabil pentru copii și mai presus de
orice stă prietenia pe care am construit-o aici. Când vorbesc cu pritenii mei
care sunt triști, deprimați după ieșirea la pensie le dau mereu exemplul lui
Mary, care de fapt și este exemplul meu de viață. Pentru că Mary a început
acest proiect în momenul în care a ieșit la pensie. Niciodată Mery nu e
obosită, niciodată nu spune că nu poate”.
Când vrei cu adevărat să schimbi lucrurile nimic nu te
poate opri
Consiliera Ramona
Florea a ținut să amintească tuturor celor prezenți că Centrul de copiii din
Hârja s-a construit, practic, din nimic, dar cu oameni care au vrut să schimbe
lucrurile, să facă altfel. „Domnul Brașoveanu – a spus consiliera președintelui
CJ - ne-a spus că Mery este o persoană pentru care nu ne putem permite a rata luxul
de a nu o cunoaște personal. Exemplul ei îți schimbă perspectiva. La Hârja,
când Mary și-a dorit să schimbe lucrurile nimic nu a mai putut-o opri. Împreună
cu prietenii ei a construit aici o familie”.
Un cuvânt de
recunoștință a fost adresat celor aniversați și de primarul Gheorghe Bodea.
„M-am bucurat să o cunosc personal pe doamna Mary și așteptăm să revină cât mai
des la casa dumneaei de la noi, să fie mereu la fel de energică” – a spus
primarul.
Mary Gibson și cei
care au însoțit-o vineri la Hârja au primit numeroase buchete și coșuri de
flori, dar și diplome din partea Consiliului Județean, iar special pentru Mary s-au
decernat o diplomă și o plachetă din partea Consiliului Județean Bacău „în semn
de recunoștință și de aleasă prețuire”. Un semn de recunoștință pentru
implicarea doamnei Mary în viața comunității din satul Hârja și pentru grija cu
care contribuie la făurirea unui viitor mai luminor copiilor din Centrul
caritabil a fost făcut și de cotidianul „Deșteptarea”, cu acest prilej.
Mary Gibson, a treia din stânga, la Hârja |
Cine este Mary Gibson
Mary
Aurelia Gibson s-a născut în Sussex, Marea Britanie. Pe 18 aprilie a împlinit
90 de ani. A fost copil unic în familia ei, dar tatăl ei a murit când ea avea doar
doi ani. Era avocat.
S-a
căsătorit la 21 de ani cu John Gibson, economist, cu care a avut patru copii
(trei fete și un băiat). A
lucrat pentru membrii Parlamentului britanic, ca asistent manager. A fost
magistrat al Păcii. A înființat un club pentru tineri în Sussex și a fost
implicată în mai multe misiuni umanitare.După ce s-a pensionat, a venit în România și a
înființat întâi Romanian Orphanage Trust și apoi s-a retras din această
organizație pentru că aceasta era prea mare și a înființat Asociația „Copiii în
sânul familiei” din Hâja, în anul 1993.
„Le mulțumesc tuturor celor care au venit să mă
felicite. Este o bucurie pentru mine să mă aflu din nou la Hârja, în marea
familie de aici. Pentru mine este un privilegiu să primesc dragostea tuturor
celor de aici, să fiu printre prietenii din România, în marea familie din Hârja
pe care cu bucurie o sprijin. Tot ce s-a spus aici despre mine este valabil și
pentru Beatrix Grigoraș, pentru că dacă nu era ea proiectul nu ajungea la
etapele în care a ajuns. Am luptat pentru binele acestor copiii și îi iubesc
foarte mult, ca și pe cei care au grijă de ei.”
Mary
Gibson, ințiatoarea proiectului „Copiii în sânul familiei”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu