luni, 11 iunie 2018

Bacăul a găzduit regalul 2018 al arhitecților: „Moldova Reper 2030”



Municipiul Bacău a fost și în acest an, prin Filiala Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și Proiectul Cultural Timbrul de Arhitectură - Uniunea Arhitecților din România, timp de patru zile (7-10 iunie) gazda ediției 2018 (ediția a IV-a) a Forumului zonal de arhitectură și urbanism „Moldova Reper 2030”. Tema ediției din acest an a fost „Satul – de la tradiție la modernitate, de la patrimoniul existent la crearea de patrimoniu” și a fost susținută prin dezbateri la nivel academic, instituțional și comunitar, materializate în studii, comunicări și propuneri, de arhitecți, factorii decizionali, legislativi, educativi și de control din România, Republica Moldova și Ucraina.

Forumul, deschis oficial pe 8 iunie, a fost prefațat, cu o zi înainte, de o întâlnire a arhitecților și urbaniștilor cu reprezentanții administrației locale, la care am așteptat, având în vedere multiplele probleme urbanistice cu care se confruntă mai toate primăriile de la noi, o participare mai numeroasă din partea edililor, dar fără mare rezultat. I-am văzut în sală, între puținii participanți, numai pe viceprimarul Bacăului, Constantin Scripăț, pe primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, și pe doar câțiva primari și viceprimari sau reprezentanți ai unor primării din județ.

„Să punem în actul de creație etica, tradiția și moștenirea culturală”

Arhitecții care au prezentat la Forum alocuțiuni s-au axat pe managementul creativ al peisajului și al patrimoniului cultural, pe politici, programe și strategii de dezvoltare pentru perioada 2014-2020, dar și pe alte subiecte specifice.
Invitat la acest important eveniment a fost și băcăuanul Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, care a vorbit celor prezenți despre „Limbajul culturii și cultura limbajului”, o introspecție în formarea poporului și limbii române, a culturii ca formă de exprimare a unui popor, în concertul universal al națiunilor. „Cultura – a pus Gheorghe Popa - este sângele unei societăți, și ea trebuie pusă alături și împreună cu civilizația, iar între cele două se petrece viața noastră. Dumneavoastră, constructori de frumos și util, mai aproape de artă, sunteți cei care realizați legătura între tradiție și modernism. Evoluția este firească, însă grija noastră este să nu dărâmăm, ci să integrăm, introducând în actul de creație etica, tradiția și moștenirea, să nu eliminăm din ecuație meșterul, care poate lucra alături de arhitect. Sunt convins că Forumul, care, în opinia mea, are o dublă semnificație, se desfășoară în anul sărbătoririi Marii Uniri, dar și în Anul European al Patrimoniului Cultural, va da răspunsuri la problemele care îi frământă pe oameni”.

Satul rural - de la sat la suburbie

La Mănăstirea Pângărați
Conservarea patrimoniului păstrat în satul românesc tradițional și evoluția comunităților cu statut rural, dar și strategiile stabilite sau încă așteptate în acest sens au fost principalele teme abordate în primele două zile ale forumului. Au vorbit arhitecți din toate cele trei țări reprezentate, care au venit cu exemple concrete asupra modului în care s-a operat sau se operează în acest domeniu în prezent. „Probleme – au spus arhitecții – sunt în toate țările, important este ca specialiștii să stea în continuare de vorbă cu cei care construiesc sau preiau elementele de patrimoniu urbanistic și arhitectural, pentru a se înțelege de ce acestea trebuie păstrate, iar elementele noi care apar să intre corect în stilul consacrat al fiecărei localități sau zone”.
Reuniunea arhitecților s-a încheiat cu o vizită la Mănăstirea Pângărați, la Centrala Electrică Stejaru și la Barajul și lacul de acumulare de la Bicaz. Cu o seară înainte, însă, la Centrul de Cultură și Artă „George Apostu” din Bacău a avut loc un spectacol de muzică și poezie în regia lui Val Mănescu și cu participarea lui „Sir Blues” Vali Răcilă, în ambianța expoziției „Tată și fiu” a sculptorului George Apostu.
La Barajul Bicaz
Forumul a prilejuit, de asemenea, și prezentarea expozițiilor „MORE 2018”, „regionala de Arhitectură Moldova – RAM 2017” și a expoziției organizată de elevii Colegiului Național de  Artă „George Apostu” (prof. îndrumător arh. Iuliana Geliman) „Valori arhitecturale în învățământul preuniversitar”.

„Este timpul ca noi, arhitecții, împreună cu autoritățile locale, cu reprezentanții învățământului de specialitate, să ne orientăm activitatea și spre această zonă de civilizație, satul, aflată în plin proces de transformare.”
Arh. Liliana Bârgu, președinta Filialei Bacău-Neamț a OAR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu