luni, 18 iunie 2018

Centru de zi pentru vârstnici construit cu bani europeni la Filipeni


În fotografii: Rodica Ambrosie, Sorin Brașoveanu
și Vasile Asandei la semnarea contractului de finanțare

Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, și Rodica Ambrosie, primarul comunei Filpeni, au semnat, luni, 18 iunie, contractul de finanțare pentru înființarea unui centru de zi de care vor beneficia 40 de persoane vârstnice. La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu.

Înființarea centrului de zi este posibilă prin aplicarea proiectului „Reabilitare și extindere clădire privind înființare centru de zi pentru persoane vârstnice, cu unitate de îngrijire la domiciliu”, în valoare de peste 300.000 de euro. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional (REGIO) 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Obiectivul Specific 8.3/A Grup vulnerabil: persoane varstnice.
Persoanele în vârstă vor beneficia de facilități pentru recreere, servicii de recuperare psihică și fizică, kinetoterapie, îndrumare medicală, consultații gratuite și consiliere juridică. În mod complementar, va fi dezvoltată o unitate de îngrijirea la domiciliu, care va oferi suport pentru asigurarea igienei personale, pregătirea și administrarea hranei, ajutor în menaj, dar va fi și prilej de conversație și contact social.
Comuna Filipeni este o comunitate în care pondere a populației vârstnice este de peste 60%, dar în care în prezent nu se furnizează niciun serviciu social.

Am pentru autoritățile județului Bacău și din comuna Filipeni care s-au implicat în acest proiect sincere aprecieri pentru constituirea acestui parteneriat, de pe urmă căruia bătrânii din Filipeni vor avea parte de zile mai demne și mai frumoase. Se dovedește că astfel de proiecte, inițiate de comunități mici, dar ambițioase, își găsesc sprijin în Programul Operațional Regional, dar sunt convins că apetitul pentru surse de finanțare abia acum li se deschide.”
Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu