sâmbătă, 16 iunie 2018

Băcăuanii pot cumpăra titluri de stat cu dobândă de 5%


De luni, 17 iunie, băcăuanii pot cumpăra de la Trezorerie (până pe 5 iulie) sau de la oficiile poștale din orașe (până pe 4 iulie) titluri de stat în Programul Tezaur - ediția CENTENAR, cu valoare de 1 leu, cu dobândă de 5% și scadență la cinci ani, destinate exclusiv populației. Aceasta este prima emisiune de titluri de stat din Programul Tezaur CENTENAR lansată de Ministerul Finanțelor Publice.
Titlurile pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute sunt neimpozabile. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăși plafonul valoric de 100.000 de lei.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată, nu pot fi răscumpărate înainte de scadență, sunt netransferabile și nu se tranzacționează. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce atestă calitatea de moștenitori.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua și în lunile următoare, posibil și cu alte maturități care urmează a fi stabilite în funcție de evaluarea interesului pentru aceasta prima emisiune, până la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.

„Emisiunea de titluri de stat Centenar pune în prim plan investitorul român și îi asigură o dobândă neimpozabilă mai bună decât cele oferite la depozitele bancare. Statul garantează 100% sumele depuse, dobânzile aferente și este corect să plătească pentru titlurile de stat destinate populației la fel cum plătește și pentru cele destinate pieței financiare.”
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu