Companiile băcăuane Tehnostrade și
Spedition UMB, controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu și de familia
sa, au undă verde la începerea, din luna iulie, a lucrărilor la șoseaua de
centură a municipiului Rădăuți. Primarul municipiului, Nistor Tătar, a anunțat
că au fost emise de la Compania Națională de Administrare a infrastructurii
Rutiere (CNAIR) - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași ordinele de
începere a lucrărilor angajate cu cele două companii băcăuane, urmând ca în
perioada 18 – 29 iunie 2018 să fie predat antreprenorilor amplasamentul.
Primarul a mai precizat că există
asigurări că lucrările vor începe efectiv pe 15 iulie 2018, pe tronsonul
DN 2H – DJ 17 A, acestea urmând să se desfășoare pe o perioadă de 34 de luni.
„Legat de Varianta de ocolire
Bacău – scrie Asociația Pro Infrastructură -, am fost asigurați că evaluarea
celor patru oferte depuse pe 12.02.2018 se va finaliza în această lună, iunie
2018. Așadar, conform declarațiilor oficialilor CNAIR, până pe 30.06.2018 vom
avea desemnat constructorul care va executa prima bucată de autostradă din
Moldova (aproximativ 16 km), după ce (în aprilie 2017) turcii de la Eko Insaat
au cerut rezilierea contractului în urma problemelor financiare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu