Se afișează postările cu eticheta Eugen Teodorovici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eugen Teodorovici. Afișați toate postările

luni, 29 iulie 2019

Ministrul Finanțelor a vizitat comuna Dofteana


Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, a fost, sâmbătă, 27 iulie, oaspetele comunei Dofteana, unde a vizitat șantierele a două proiecte de investiții din fonduri guvernamentale.

Evenimentul a făcut parte din programul mai amplu al vizitei de două zile (26 și 27 iulie) a premierului Viorica Dăncilă, viceprim-ministrului Mihai Fifor și a lui Eugen Teodorovici în județul Bacău. În cursul zilei de sâmbătă în program erau trecute vizite la obiective de investiții din Pârjol și Dofteana și participarea la o ședință a Comitetului Executiv al PSD Onești. Programul a fost parțial anulat după ce primul ministru a fost nevoit să plece urgent la București pentru o ședință de guvern extraordinară în cazul de la Caracal. „În asemenea situații – a explicat Eugen Teodorovici la Dofteana -, este firesc să ne repliem și dăm curs celor mai importante probleme care apar”.
Ministrul de Finanțe a fost însoțit la Dofteana de europarlamentarul Dragoș Benea, de parlamentarii de Bacău Lucian Șova, Miron Smarandache, Ionel Floroiu, Costel Dunava, Theodora Șotcan, Elena Hărătău și Carmen Dima, dar și de subprefectul Valentin Ivancea și de vicepreședintele Consiliului județean, Silviu Pravăț. Oaspeții au fost întâmpinați, cu pâine și sare, de primarul Ioan Bujor, de membri ai aparatului de conducere a primăriei și de consilieri locali.

Refacerea și modernizarea unui drum comunal

Primul obiectiv vizitat a fost „Modernizare drumurilor de interes local în satele Hăghiac, Ștefan Vodă și Dofteana”, în valoare de peste cinci milioane de lei din Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările, efectuate de societatea Conextrust din Bacău, sunt programate pentru finalizare în luna noiembrie. Sunt modernizate 6 km de drumuri comunale și este refăcut malul drept al pârâului Doftenița, cu lucrări de apărări de maluri și refacere a drumului aferent pe o lungime de 1.110 ml, la o înălțime de 3,5 m (în urma erodării malului cinci familii au rămas izolate fără acces la drum public). Lucrările sunt terminate pe jumătate.

Grădiniță nouă la Dofteana

Construirea unei grădinițe cu trei săli de grupă în satul Dofteana, chiar lângă primărie, a fost al doilea obiectiv al vizitei. Lucrarea a început în iulie 2018. Acum edificiul este gata să-și primească primii copii. Grădinița mai dispune și de o sală polivalentă, de grupuri sanitare, de centrală termică proprie, de o suprafață utilă de 800 mp, și de o rezervă de apă pentru stins incendii de 60 de tone. Finanțarea lucrărilor s-a făcut prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.

De vorbă cu sătenii din Dofteana

Primarul Ioan Bujor l-a informat pe Eugen Teodorovici despre modul în care sunt cheltuiți în comună banii publici, dar și cei europeni, mai ales în proiecte de dezvoltare locală. „Avem opt proiecte pe rol, patru europene și patru guvernamentale - a spus primarul. Ne interesează, însă, și zona în care locuim și muncim, ne interesează, de exemplu, și starea drumului spre Salina Târgu Ocna, pentru că foarte mulți dintre consătenii noștri lucrează în acest oraș, dar și modul în care putem călători în Moldova, în toată țara și în lume. Ne interesează, deci, stadiul autostrăzilor de la noi”.
Eugen Teodorovici a dat, astfel, câteva detalii despre Autostrada Iași-Bacău-Brașov și asigurări că există preocupare pentru aceasta, dar și despre o investiție cum ar fi drumul de la Salina, care se va reface în mod sigur. „Sunt pentru prima oară în localitatea Dofteana - a precizat ministrul - se tratează foarte multă lume, deci avem un motiv în plus să facem ceva. Altfel, pe un asemenea drum afli imediat numai dacă ai probleme cu rinichii, după modul cum se circulă acum”.
Eugen Teodorovici a stat de vorbă și cu constructorii, dar și cu oamenii din sat care au venit să-l vadă și a ascultat chiar oful unei bătrâne care s-a văzut izolată cu toată gospodăria ei prin erodarea malurilor pârâului Doftenița.

vineri, 1 martie 2019

ANAF desființează „lista rușinii” pentru persoanele fizice


Obligațiile fiscale restante ale persoanelor fizice nu vor mai fi publicate pe site-ul ANAF, în așa-numita „listă a rușinii” – a anunțat vineri, 1 martie, Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Este vorba de un proiect care va pune în aplicare modificările Codului de Procedură Fiscală și va determina ANAF să publice doar restanțele la buget ale persoanelor juridice.
De asemenea, se reglementează și situația în care un debitor are de recuperat sume de la stat (sume de rambursat/restituit de la buget ori sume de încasat de la autorități contractante ale statului român), caz în care acești debitori nu sunt considerați că înregistrează obligații fiscale restante, astfel că nici contribuabilii în această situație nu vor fi publicați pe pagina de internet a ANAF.
„Ne dorim un climat fiscal echitabil fundamentat pe încredere reciprocă, atât de necesară unei dezvoltării sănătoase a mediului antreprenorial românesc - a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice. De asemenea, intrăm în normalitate și încetăm expunerea inutilă a contribuabililor, deoarece este mai importantă recuperarea restanțelor decât spectacolul mediatic”.

sâmbătă, 21 iulie 2018

Proiectul privind plafonarea prețului la gaze a fost retras

Eugen Teodorovici

Ministerul Finanțelor Publice a retras pe de situl propriu proiectul care prevedea reducerea și plafonarea prețului la gaze la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021. Decizia – scrie Hor News -a fost confirmată de ministrul Eugen Teodorovici. „Vom discuta despre acest subiect când cu toții vom fi pregătiți” – a spus ministrul, care însă anunța joi, 19 iulie, că proiectul va intra într-o primă lectură în ședința de Guvern din aceeași zi.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat, tot joi, o ajustare în medie cu 5,83% a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu 1 august.