Aș fi vrut să-mi salut astăzi, 3 mai, de Ziua Mondială a Libertății Presei,
cu jovialitate toți confrații care trudesc pe frontul „pârdalnicei meserii de
jurnalist” - pentru a-l parafraza pe Tudor Arghezi. O fac, dar înnegurat, după
ce doar cu trei zile în urmă zece jurnaliști au fost uciși, iar alți șase au
fost răniți în două atentate în Afganistan, în care au murit și alți 27 de
oameni, opt fiind militari români. Despre ce sărbătoare a presei să mai vorbim?
Marcarea
Zilei Mondiale a Libertății Presei se face de 25 de ani, din 1993, și reprezintă
o oportunitate pentru a evidenţia principiile fundamentale ale libertăţii
presei, pentru a evalua starea de libertate a presei în întreaga lume, pentru a
apăra independenţa mass-media, dar şi pentru a aduce un omagiu ziariştilor care
şi-au pierdut viaţa în timp ce îşi exercitau profesia. În ultimul deceniu doar,
aproape 1.000 de ziariști din îngtreaga lume au fost uciși. Unii în focarele
cunoscute ale unor veritabile războaie, alții în cofruntări civile directe, iar
alții au căzut sub acțiuni mafiote.
Vorbim despre moartea fizică, dar lipsirea de libertate pentru presă este
similară cu o astfel de moarte. Conform unui clasament mondial întocmit de
organizația Reporters sans Frontieres (RSF), România ocupă, după acest criteriu,
doar locul al 44-lea din 180, cu un scor de 23,65, la mare distanță de primele
clasate – Norvegia (7,63), Suedia (8,31), Olanda (10,01), Elveția, Jamaica,
Belgia, Noua Zeelandă etc. E drept, față de 2017 România a mai urcat în
clasament două locuri, dar la noi motivele acestei plasări rămân, în
monitorizarea RSF, tot politizarea excesivă a presei, mecanismul financiar
corupt, aservirea agendelor editoriale intereselor patronatului și infiltrarea
în redacții a agenților unor servicii. Și nu sunt singurele exemple.
La mulți ani, jurnaliști, oriunde vă veți afla!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu