Ștefan Vuza |
Omul de afaceri Ștefan Vuza și-a majorat participația la capitalul social
al societății Chimcomplex, pe care o controlează prin societatea A2 Impex
Ploiești, parte ca și Chimcomplex a Grupului Societățile Comerciale Române
(SCR). Majorarea participației a fost aprobată de Adunarea Generală a
Acționarilor (AGA), iar aceasta a crescut de la 84,50 la 87,01%.
Restul acțiunilor sunt împărțite între statul român, prin Autoritatea
pentru Administrarea Activelor Statului, prin care acesta deține acum 12,3475%
din capitalul social, un grup de persoane juridice, cu 0,1767% și un grup de
persoane fizice cu 0,4574%.
În AGA, împotriva majorării participației s-au exprimat acționari care
dețin 12,42% din acțiuni, ceea ce presupune că reprezentanta statului și alți
acționari minoritari au votat astfel.
Chimcomplex este „perla coroanei” complexului industrial deținut de
Ștefan Vuza prin SCR și în prezent face eforturi pentru a achita cele șase
active preluate prin licitație de la combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Aceeași
AGA s-a pronunțat, de altfel, și pentru prelungirea facilităților de credit
pentru finanțarea capitalului de lucru al combinatului din Borzești, credite
luate de la mai multe bănci comerciale. AGA a aprobat aceste măsuri tot cu
87,57% din voturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu