duminică, 12 noiembrie 2017

Profit net mai mic la Aerostar după primele trei trimestre



Profitul net al companiei Aerostar Bacău a fost, după primele trei trimestre, doar la puțin mai mult de jumătatea celui înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, adică de aproape 27 de milioane de lei. Și cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 6,80%, la 223,80 de milioane de lei.

În primele trei trimestre Aerostar a avut venituri totale din exploatare de 253,92 de milioane de lei, cu 2,33% mai mici decât în intervalul corespondent din 2016. În același timp, cheltuielile totale de exploatare au urcat cu 7,61%, la 217,49 de milioane de lei.
În acest an, însă, compania Safran Landing System a declarat Aerostar furnizorul anului, iar compania Airbus i-a acordat placheta „Award 2017” pentru performanță. Pe 16 octombrie, însă, companiile Airbus și Bombardier au anunțat acordul
de parteneriat stabilit pentru programul de aviație „C series”, desemnat cea mai mare surpriză a anului 2017 din domeniul aviației, program în care este inclusă și Aerostar, iar pe 18 octombrie compania din Bacău a semnat memorandumul pentru rachetele Patriot.
Din totalul vânzărilor din primele nouă luni, Aerostar a realizat aproape 183 de milioane de lei la export, marea majoritate din produse de aviație. Cele mai mari vânzări sunt în Europa, urmată de România, Asia, Africa și Canada.
În primele nouă luni ale anului compania a investit aproape 11,8 milioane de lei și a contractat un teren în județul Iași pentru o hală în care va asigura mentenanță avioanelor civile.
În prima parte a an ului Aerostar a lucrat cu 2.100 de salariați
Compania este controlată de firma Iarom București, cu peste 71% din acțiuni, iar cel mai important acționar minoritar este SIF Moldova, cu o deținere de 14,77% din capital. Iarom București este deținută de trei persoane fizice, Grigore Filip, Mihail Nicolae Toncea și Doru Damaschin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu