miercuri, 14 decembrie 2016

Porcul de Crăciun se vinde cu 800 de lei în târguri și oboare



  • în județul Bacău vânzarea porcilor în târguri nu este interzisă, dar controlul sanitar veterinar este obligatoriu
Kilogramul de carne de porc în viu a ajuns, în aceste zile, în târgurile și oboarele județului, până la opt lei, iar vânzătorii de animale ar vrea să treacă și peste această limită superioară a prețului. În județul Bacău, veterinarii nu au impus interzicerea comercializării porcilor, cum se întâmplă în județele de graniță  ale României datorită pericolului de pestă porcină care a apărut din toamnă în țările vecine. Însă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) atrage atenția că o serie de reguli în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradițional, consumul unor cantități de alimente de origine animală crește, tot au fost dispuse, iar împreună cu ele și intensificarea controalelor sanitare veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de porc și alte alimente de origine animală și nonanimală destinate consumului uman.

Porcii au început să se vândă, cel puțin în târgurile din partea de est a județului de la 6,50 de lei kilogramul în viu – spune inginerul Gică Pîslaru, consilier la Camera Județeană Agricolă. S-a ajuns, însă, și la opt lei kilogramul. Lucrurile se pare că stau cam la fel și în alte târguri săptămânale, adică s-a ajuns cam la aceleași prețuri. Sâmbăta trecută, de exemplu, la Tescani astfel de prețuri erau strigate, dar cumpărătorii au tatonat ore bune piața, în speranța că vor obține o scădere a lor. Cum negustorii nu s-au lăsat, însă, înduplecați, prețurile au rămas la locul lor, iar oamenii au început să cumpere, pentru că Sărbătorile iernii sunt aproape, iar mulți dintre cumpărători se pregătesc cu produse tradiționale pentru a le trimite și rudelor plecate la muncă în străinătate, cum e obiceiul deja de mulți ani.

Veterinarii interzic vânzările fără control sanitar

Este interzisă vânzarea porcilor vii, fără control sanitar veterinar la persoane neautorizate sau în alte locuri neaprobate sanitar veterinar – ne-a informat purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău, Florin Baltă. Sacrificarea unui porc și consumul de carne în gospodăria proprie este altceva, deși sunt și acolo impuse regulile sanitar-veterinare, dar pentru comercializarea cărnii astfel de reguli sunt urmărite drastic. „Porcii vii – spun veterinarii - pot fi comercializați în târguri de animale autorizate sanitar veterinar și numai în condițiile detaliate de lege. Sacrificarea porcilor se va realiza în unități de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine și publicate pe site-ul ANSVSA”.
Practic, carnea de porc nu trebuie consumată până nu se obține de la medicul veterinar confirmarea că a fost examinată pentru Trichinella spiralis, cu rezultat negativ. Iar recomandarea este valabilă și pentru carnea de la porcii mistreți. „Examenul trichinologic – a precizat medicul Florin Baltă - se poate solicita la circumscripțiile pentru controlul alimentelor din incintele piețelor agroalimentare autorizate sau direct în laboratorul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor din Bacău (la sediul DSVSA). Proba de carne trebuie să fie compusă din mușchii diafragmei, mai exact mușchiul care separă cutia toracică de abdomen (adică plămanii de intestine) și din mușchii intercostali (3-4 coaste prinse una de alta, alăturate, de 10-15 cm”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu