Valeriu Stoica pune sângele Domnului în sticle de Drăgășani

• reputatul avocat și politician vede în vinurile românești diplomație culturală, excelență, clasă și calitate

Pe fostul ministru al Justiției, reputatul politician Valeriu Stoica, băcăuanii care au participat la o degustare de vinuri de Drăgășani la Centrul de Afaceri „Mircea Cancicov”, în special foști și actuali liberali, l-au cunoscut într-o altă postură: aceea de podgorean. Familia Cristiana și Valeriu Stoica, cei care în 1995 fondau casa de avocatură Stoica și Asociații, din 2007 se ocupă și de viticultură, pe un domeniu moștenit tot din familie. Afacerea lor poartă numele AVINCIS, compus din inițialele membrilor familiei, dar care – spune Valeriu Stoica – te duce cu gândul la „vincere”, care înseamnă a învinge. În Bacău, spiritualul podgorean Valeriu Stoica a prezentat ca un veritabil și talentat somelier, recitând aproape două ore din clasicii care au compus ode vinului, șapte soiuri de licori de Drăgășani marca AVINCIS, despre care susține că vor contribui la refacerea prestigiului acestei zone viticole, prin calitatea lor premium.

Ne-ați surprins, domnule Valeriu Stoica, prin postura de podgorean în care v-am revăzut.

Pentru că nu ați avut până acum o astfel de reprezentare a mea.

Nici pe guvernatorul României, domnul Mugur Isărescu, nu-l vedeam într-o astfel de postură, dar iată acum „podgoriți” împreună la Drăgășani.

Da, suntem vecini, suntem podgoreni, iar dacă putem vorbi în acești termeni de colegialitate, contribuim împreună la renașterea prestigiului Podgoriei Drăgășani, care a fost, de-a lungul istoriei, poate cea mai importantă podgorie din țară. Uneori se spune că Podgoria Cotnari ar fi avut o mai mare glorie. Ei bine, și Eminescu, cel care era iubitor de vin Cotnari, pe care îl bea la Bolta Rece, în Iași, împreună cu Creangă, a recunoscut că cel mai bun vin din România este vinul de Drăgășani. Când era în ultimele zile de viață, la Sanatoriul Șuțu, el a fost vizitat de un prieten de la Oradea, iar după ce a murit marele poet acest prieten a publicat în revista Familia (aceeași în care debutase Eminescu în 186) o scurtă evocare a vizitei pe care i-a făcut-o (preluată de George Călinescu în cartea despre viața lui Mihai Eminescu). Prietenul a povestit și ce i-a spus poetul la despărțire: „Vreau să-mi prefac sângele în vin de Drăgășani”.

Excepțională dorință. Ce elogiu mai mare putea fi pentru vinul de Drăgășani?

Podgoria Drăgășani a avut o perioadă mai dificilă în timpul comunismului, nu pentru că nu se făcea producție mare, ba era chiar prea mare, dar cu o calitate scăzută. Nu mai era grijă pentru producerea unui vin bazat pe soiuri clare. Se făceau mai mult amestecuri de soiuri, deci și vinul își pierduse identitatea. Acum a renăscut Podgoria Drăgășani. Suntem mai mulți podgoreni, sunt acolo casele de vinuri Isărescu, AVINCIS, Iordache, Știrbei. Suntem vreo nouă-zece producători, în concurență pentru a face vin cât mai bun, pentru a aduce vinului de Drăgășani celebritatea.

Lucrarea destinului și a lui Dumnezeu

Totuși, cum ați ajuns podgorean? Sunteți cunoscut ca politician, ca avocat, ați fost și ministru al Justiției.

Cornelia (Irina) și Valeriu Stoica în via Dobrușa

Nimic nu este întâmplător. Destinul lucrează, Dumnezeu lucrează. Soția mea, Cristiana, a moștenit domeniul vitivinicol și pomicol de la Drăgășani. Străbunicii ei, Iancu și Maria Râmniceanu, au cumpărat domeniul în 1927, dar acesta este mult mai vechi. Acolo e un conac în stil brâncovenesc construit în 1905. Dar, în timpul comunismului domeniul a fost confiscat. Soția mea, însă, care este de fapt o olteancă pașnică, a luptat vreo șase-șapte ani și în 1997 a recuperat domeniul. Pe vremea aceea, însă, aveam alte treburi, nici nu aveam bani și nu am putut să ne apucăm să investim în vie, decât în anul 2007. Atunci am luat hotărârea că trebuie să restaurăm vechea casă de familie, care era o ruină, să construim o cramă, să replantăm cea mai mare parte a suprafeței viticole. Am angajat un oenolog francez, pe Ghislain Moritz, și avem și un inginer agronom din Drăgășani, care toată viața a lucrat în viticultură. Prima producție de vin am avut-o din recolta anului 2010, deci am intrat pe piață cu o cantitate foarte mică în 2011 și apoi, încet-încet, am crescut producția. Acum avem cam 150.000 de sticle pe an, de pe 40 ha de vie. Vinurile noastre sunt deja cunoscute în HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele – n.n.), participăm la concursuri internaționale și avem deja 24 de medalii de bronz, de argint și de aur. Exportăm în Japonia, în Anglia, în Belgia, în China. Altfel spus, încet-încet AVINCIS devine un brand de referință pentru vinul românesc. Astfel sperăm ca, împreună cu toți cei care fac vinuri în România (din ce în ce mai mulți) să refacem imaginea acestuia în străinătate. Pentru că ea a fost compromisă în timpul comunismului. Făceam cantitate mare, dar calitatea nu era o prioritate. Iar băutorii de vin sancționează aceasta. Ne trebuie acum foarte mult efort și mai ales o strategie de țară pentru a reface această imagine a vinului românesc.

De unde numele AVINCIS?

Numele are mai mule semnificații. Mai întâi, literele numelui sunt inițiale ale numelor membrilor familiei noastre. „A” de la Andreea, fiica mea, și de la Andrei, nepotul meu, „V” e ușor de dedus de unde vine, „I” de la Irinel, soția mea. Și avem și cuvântul „VIN” la mijlocul numelui. „C” vine de la Cristinel, tot soția mea, pentru că ea este moștenitoarea domeniului; eu sunt doar un prinț consort.

Deci, amprenta în acest nume vine de la moștenitoare, prin două inițiale.

Evident, amprenta este a proprietății de familie. Dar, de când ne-am apucat să facem vin această pasiune ne-a cuprins pe amândoi. Pentru noi nu este o afacere. Domeniul viticol de la Dobrușa este nu doar un proiect oenologic și viticol, ci unul cu multiple dimensiuni. În primul rând e un proiect de restaurare a memoriei familiei, unul al memoriei podgoriei Drăgășani, dar și unul cultural, pentru că restaurarea conacului, construcția cramei, amenajarea parcului au fost făcute de unul dintre cei mai buni arhitecți din România, Alexandru Beldiman. Ca urmare, acolo organizăm evenimene culturale, concerte, concursuri de vinuri, întâlniri ale companiilor. De aici acest halou cultural mai amplu, pentru că vinul nu este doar un simplu produs. Vinul este un produs cultural, un element de identitate națională pentru români.

Crâmpoșia, mândria Drăgășanilor

Via ăi crama AVINCIS

Care soiuri de viță de vie sunt mândria Drăgășanilor, dintre toate pe care le cultivați?

Există două soiuri care fac mândria Drăgășanilor. Unul este Crâmpoșia, așa cum în Moldova avem Zghihara de Huși sau Șarba din Vrancea. E o viță de vie veche (se spune că e de pe vremea dacilor). Acum avem și Crâmpoșia selecționată, pentru că a fost un soi îmbunătățit la Stațiunea de cercetări din Drăgășani, în anii 1970 – 1980. Dar dacă veți gusta Crâmpoșia de AVINCIS veți sesiza prospețimea, spiritul sprințar, puterea de a răcori și de a împrospăta, de a crea bună dispoziție. Iar aromele sunt foarte plăcute, gustul la fel. În străinătate are mare succes. Alt soi cu care ne mândrim este Negrul de Drăgășani, specific zonei, creat la Stațiunea de cercetări de acolo.

Deci, un soi neaoș.

Este un soi plantat pe o suprafață foarte mică în România, numai vreo 25 – 30 ha în toată țara. Dar succesul pe care îl avem cu acest vin la export este extraordinar. Negrul de Drăgășani are un potențial atât de mare, încât în viitor cred că va depăși renumele soiului Fetească neagră.

Sângele Domnului în sticle de Drăgășani

Vila Dobrușa

Produceți 150.000 de sticle pe an. Le numerotați, sunt urmărite?

Sunt ediții speciale, din fiecare soi există un număr anume de sticle, cu o evidență foarte srictă. Noi facem vin în primul rând pentru zona HoReCa, dar avem o gamă și pentru retail, care e foarte bun. Ținta noastră este calitatea.

Cum de ați găsit sau ați apelat la un oenolog francez?

Tot destinul lucrează și aici. Atunci când noi căutam un oenolog tocmai am primit o solicitare de la un tânăr din Franța, care căuta un post în domeniu. În Franța sunt mulți oenologi, în România foarte puțini. Din păcate, școala de oenologie în timpul comunismului a fost rarefiată, pentru că nu se urmărea vinul foarte bun. Acum o reconstruim, iar speranța mea este că facultățile de agronomie, de horticultură, vor putea dezvolta secții de oenologie. Noi încă nu avem o facultate de oenologie. Sunt doar programe de masterat în domeniu.

Să vă dea Dumnezu putere să duceți în continuare acest proiect!

Acum Dumnezeu ne dă putere, iar vinul adaugă.

Da, una fără alta e mai greu.

Pentru că și via depinde de Dumnezeu. De când mă ocup de vie am înțeles ce înseamnă, pe de o parte, bucuria pământului, dar pe de altă parte și ce este grija pământului. Și mai ales cât de important este Dumnezeu în agricultură și mai ales în viticultură.

Vinul este, de fapt, sângele Domnului.

Vinul este și un produs cultural, cum spuneam, dar și o substanță sacră. Mai ales în religia creștină este un element de sacralitate. Să nu uităm că cele mai multe din tainele creștine se fac cu vin: botezul, cununia, împărtășania. De aceea, eu obișnuiesc să spun că poporul român s-a nă scut creștin, deci s-a născut cu vinul în sânge. Pentru că botezul omului este făcut cu vin.