luni, 27 iunie 2016

Salamul de Sibiu și Puiul Fericit de Agricola ajung pe masa Majestății Sale Regele



  • compania din Bacău devine, de miercuri, 29 iunie, Furnizor al Casei Regale a României
  • Alteța Sa Regală Principesa Maria a auditat Grupul Agricola și a vizitat producătorii la ei acasă
  • reportajul vizitei ASR la Agricola

La Ferma Brad, unde crește Puiul Fericit
Reprezentanții Grupului Agricola, din Bacău, au fost invitați la ceremonia oficială de acordare a atestatului de Furnizor al Casei Regale a României, care va avea loc miercuri, 29 iunie, la Palatul Elisabeta. Evenimentul a fost precedat, la sfârșitul săptămânii abia încheiate, de vizita în Bacău a Alteței Sale Regale (ASR) Principesa Maria a României, în calitate de auditor al furnizorilor Casei Regale, care a vizitat ferma de creștere a Puiului Fericit de la Brazi și fabrica de preparate crud-uscate și de Salam de Sibiu SALBAC. Atestarea unui Furnizor al Casei Regale se face o dată la trei ani.

La Grădinița Agricola
ASR Principesa Maria și-a petrecut noaptea dinaintea auditului la pensiunea din vecinătatea Grădiniței Agricola. Ziua de lucru a început, astfel, cu o scurtă vizită în această instituție celebră în Bacău. Vrema superbă de vară a permis grupelor de copii să-și desfășoare activitatea chiar în grădină. De aceea, principesa a fost întâmpinată acolo de un grup de fetițe îmbrăcate în costume tradiționale, care i-au dăruit flori și au dansat pentru Alteța Sa pe acorduri ale Rapsodiei române de George Enescu. ASR Principesa Maria a trecut, apoi, pe la fiecare grupă de copii aflați fie la ore practice de pictură sau de confecționat diferite obiecte, fie la ora de joacă. Educatoarele au mărturisit că toți copii au fost informați că vor fi vizitați de o prințesă, iar ei se așteptau să o vadă, ca în povești, îmbrăcată în rochii fastuoase. Vremea caniculară din aceste zile a impus însă, chiar și prințeselor, o ținută mult mai lejeră. Dar, toți copiii au învățat cum să se adreseze Alteței Sale și au scris chiar pe asfaltul din incinta grădiniței, cu cretă colorată „Alteță, bine ați venit!”. ASR i-a întrebat pe toți copiii aflați la mesele de lucru ce fac ei acolo, iar la groapa cu nisip s-a jucat un pic cu cei care mânuiau lopățele și găletușe. La final, principesa a vizitat grădinița și a scris în cartea de onoare a instituției, într-o limbă română perfectă: „Mulțumesc foarte mult pentru această vizită. A fost minunat și deosebit! Maria a României”.
ASR Principesa Maria a scris în Cartea de onoare

Grădina Puiului Fericit

Amplasată în minunatul parc de la Brazi, Ferma de creștere a păsărilor în regim liber poate impresiona orice vizitator. Aici crește Puiul Fericit, un produs al Grupului Agricola creat special pentru cei care vor să-și aducă aminte de savoarea cărnii de pui de altădată, crescut la țară.
Puii de o zi pe care i-a îndrăgit principesa
La fermă, ASR Principesa Maria a ajuns însoțită de Radu Ghina, consilier al Casei Regale a României, dar și de președintele Grupului Agricola, Grigore Horoi, de vicepreședinta Tatiana Cimpoeșu, de Carmen Gavrilescu – Marketing Manager și de Cristian Călin - Corporate PR Manager. Alteța Sa Regală a fost întâmpinată cu pâine și sare, dar și cu un coș de pui de o zi, care i-au reținut îndelung atenția. Principesa nu a scăpat din vedere nici puiul de pisică ajuns, ca prin întâmplare, la picioarele ei, pe care la mângâiat și la alintat la piept. Alteței sale îi plac animalele!
În curtea fermei, dar și într-o hală de creștere a puilor liberi specialiștii companiei i-au oferit detalii despre creșterea lentă a puilor de carne și i-au arătat condițiile create în acest scop. Păsările pot ieși, libere, pe pajiștea verde a fermei, în hrana lor 80% o constituie porumbul, iar ciclul lor de viață ajunge la 70 de zile, aproape dublu față de puii crescuți în sistem industrial. Principesa Maria s-a interesat în amănunt de procesele de producție, de dotarea, interconexiunile comerciale și de situația juridică a firmei. Alteța Sa Regală a apreciat preocupările companiei pentru modul în care a rezolvat „probleme de subtilitate” privind asigurarea calității și a siguranței alimentare a produselor, precum și cele legate de integrarea fermelor într-un mediu ecologic, dar și pentru condițiile sociale în care muncesc și sunt tratați lucrătorii și familiile lor. 

La masă cu Principesa

La SALBAC, pe fluxul tehnologic
Ultimul obiectiv vizitat a fost fabrica SALBAC, unde directoarea acesteia, Angelica Șmil, și specialiștii fabricii i-au prezentat Alteței Sale Regale procesul tehnologic al fabricării preparatelor crud-uscate și a produsului înscris, recent, în Registrul Denumirilor cu Indicație Geografică Protejată al Uniunii Europene, Salamul de Sibiu. De acolo vor ajunge, pe masa Majestății Sale Regele primele produse auditate.
Echipați după toate normele de asigurare a securității sanitare a alimentelor, cu halate albe, papuci și bonete, cu toții am trecut prin filtrul de la intrarea în fabrică. Înăuntru, Alteța Sa a stat de vorbă cu muncitorii, s-a interesat de procesul tehnologic, a privit cu interes celulele de maturare a salamurilor și a intrat și în sala de ambalare a produselor. Ultimul popas a fost pentru degustarea acestora, timp în care reprezentanții Agricola au prezentat copania, capacitatea de producție a acesteia și piața pe care lucrează. Din meniul degustării nu a lipsit nimic, dar cu toții am remarcat delicatețea cu care a savurat principesa fiecare produs. Prietenoasă și sociabilă, Alteța Sa ne-a oferit detalii din ceremonialul de acordare a atestatului de Furnizor al Casei Regale, Agricola fiind programată și în luna octombrie la o asemenea ceremonie, pentru produsul Puiul Fericit.

Între peste 70 de furnizori ai Casei Regale

Casa Regală oferă calitatea de Furnizor al Casei Majestății Sale Regelui ca semn de recunoaștere și de apreciere a calității deosebite a produselor sau a serviciilor oferite de o persoană sau de o companie comercială. Atestatul este deținut, în prezent, de 70 de furnizori și este reînnoit o dată la trei ani. Acordarea Calității de Furnizor – spun chiar reprezentanții Casei Regale - implică un înalt standard al produselor și serviciilor, constanță, seriozitate și înalt profesionalism din partea companiei comerciale sau a persoanei furnizor.
Agricola este cel mai mare producător de Salam de Sibiu din România și deține o cotă de piață de 53%.  Iar din producția totală de 2.360 de tone de salamuri crud-uscate, Agricola a produs 1.100 de tone de Salam de Sibiu în 2015. În ceea ce privește producția de pui, compania a produs anul trecut 42.000 de tone de carne, din care 7% a fost de la Puiul Fericit.

Tatiana Cimpoeșu alături de ASR
„Noi am făcut primii pași în a colaborara cu familia regală, acum un an. Casa Regală reprezintă un renume pe piața românească de 150 de ani, iar Agricola este și ea o companie cu tradiție. Firma a fost atent verificată, iar înainte de vizita Principesei Maria la Bacău au mai venit încă două vizite din partea Casei Regale. Au verificat situația judiciară a companiei, absolut tot.”
Tatiana Cimpoeșu, vicepreședintele Grupului Agricola Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu