luni, 2 mai 2016

Fie pâinea cât de rea, o iei din Elveția



Almabtrieb, Elveţia, Appenzell, Vaci, Tradiţie, AnimaleUn sătean din România s-a trezit acasă, de Paști, cu toți copiii lui plecați la muncă în străinătate. De zece ani nu-i mai văzuse pe toți odată, la un loc, și mai ales la masa de Paști. Bucuria a fost fără margini, iar una dintre fetele lui a mărturisit, printre lacrimi, ceva de genul „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara ta”.
Miracolul câștigurilor mari din propria muncă în străinătate pălește pe ici pe colo, dar tot miracol rămâne, chiar dacă unii străini s-au declarat pe față împotriva românilor și a bulgarilor în țara lor. În definitiv și această atitudine a străinilor a fost numai una de moment. Iată-i acum pe elvețieni, care vor elimina de la 1 iunie toate restricțiile pe piața muncii impuse cetățenilor români și bulgari. Elveția prelungise în 2009 și în 2014 măsurile restrictive pe piața muncii pentru noi. Perioada tranzitorie de menținere a unei asemenea restricții expiră pe 31 mai și nu va fi prelungită. Dar, în cazul în care imigrația din România și Bulgaria va depăși cu 10% media ultimilor trei ani pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricții pe piața internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019.
Așa devine Elveția un fel de nou Eldorado. În prezent, numărul imigranților români și bulgari de acolo este destul de mic, tocmai pentru că, de la aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Elveția a introdus restricții.
Elveția nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană și din Spațiul european de liberă circulație Schengen. Acum, Comisia Europeană consideră că România și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile și pentru a adera la Spațiul Schengen. La începutul lunii martie, premierul Dacian Cioloș a făcut o declarație tranșantă în privința aderării la acest spațiu. „Nu trebuie să ne milogim, atunci când ne susținem punctul de vedere” - a spus prim-ministrul.
România a făcut eforturile pentru a îndeplini criteriile de aderare la Schengen și a sugerat o aderare în trepte. Pe cale aeriană, de exemplu, care poate să se facă chiar și în condițiile actuale de dificultate pentru frontierele terestre, ceea ce ar crește încrederea în faptul că România poate să își asume responsabilitățile de membru al spațiului Schengen.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu