marți, 19 aprilie 2016

Paradă de primăvară în centrul Bacăului cu senioarele pe patru roți




Retroparada de Primăvară, eveniment marcat tradițional de Retromobil Club România (RCR) simultan în mai multe orașe mari ale țării, a expus și în Bacău o interesantă colecție de mașini de epocă, prin filiala sa Bacău-Neamț. Sâmbătă, 16 aprilie, pe platorul din fața Casei de Cultură 22 de autoturisme istorice au putut fi văzute, timp de o jumătate de zi, de toți cei interesați de asemenea exemplare, dar și de toți trecătorii prin zonă.

Rând pe rând, pe platoul din Piața Tricolorului au parcat câteva dintre vechile Dacii 1.300, dar și un splendid IMS care a fost cândva în dotarea armatei, trei superbe mașini Cadillac, mașini Ford, Fiat, Citroen și Renault, dar și patru „broscuțe” Volkswagen, dintre care două decapotabile. Toate mașinile erau atestate ca vehicule istorice, pe care însă colecționarii (și nu numai) le privesc ca pe obiecte de artă, a căror valoare crește de la o zi la alta. O mașină considerată „de epocă” trebuie să aibă cel puțin 30 de ani de la ieșirea pe poarta fabricii a ultimului exemplar din modelul respectiv. La Retroparada Primăverii de la Bacău cea mai veche era din 1964.

Trabantul, mașină de poveste

Neculai Marin și Trabantul 601
Una dintre vedetele retroparadei a fost un Trabant 601, din 1965, mașină luată aproape de la fier vechi chiar de Neculai Marin. „Am restaurat-o și acum arată altfel. Este o mașină care poate circula, ca toate celelate, adică perfect. De altfel, toate acestea trebuie să corespundă tehnic. Evident, recondiționarea mașinii m-a costat foarte mult, pentru că nu se mai găsesc piese de schimb. Multe piese le-am comandat pe internet, mai ales din fosta Germanie Democrată, iar anul acesta poate voi ajunge cu acest Trabant la o competiție chiar în Germania. Și noi, în România, avem un mare club al trabantiștilor”. Neculai Marin a venit, însă, și cu un Fiat 1300, tot din 1965, cu doar 40.000 km la bord, cu motorul original. Dar, a mai expus, ca în fiecare an, și un Moskvitch de dimensiuni reduse, de fapt o mașinuță cu pedale pentru copii, însă la fel de veche ca și suratele ei adevărate de acolo, fabricată în 1984, recondiționată.

„Broscuțele” care au făcut furori

Medicul Ovidiu Bibire, cu „broscuța”
Veritabile furori au făcut „broscuțele” Volkswagen, dintre care două decapotabile. Cu un astfel de exemplar a venit medicul stomatolog băcăuan Ovidiu Bibire. „Mașina – ne-a spus proprietarul – a fost fabricată în 1969, cu motorizare de 1.500 cmc. Are un motor mai rar pus pe asemenea mașină, pe care de obicei găsești motoare de 1.200 și 1.300 cmc. Motorul meu a fost fabricat doar timp de patru ani. A fost recondiționată de două ori și o folosesc aproape zilnic, pentru a mă bucura de ea, ca și lumea care o vede. Are 47 de ani și funcționează perfect. Am cumpărat-o din București, tot de la un pasionat de autovehicule retro. Cel mai lung traseu pe care l-am făcut cu ea, până acum, a fost Bacău - Brașov, pe un drum sinuos, dar fără probleme. Nu circulă cu o viteză foarte mare, dar e cu totul altceva să mergi cu ea. Ai parte de un alt aspect al vieții, pe care mulți l-au uitat sau nu l-au cunoscut.” Alături, de un roșu senzual, o „broscuță” decapotabilă a atras mai ales fetele. Era un Volkswagen 1.200, fabricat în 1961, deținută de băcăuanul Dan Bahrim, care spunea că a preluat-o dintr-un garaj de la cineva care nu se mai ocupa de ea. „Am restaurat-o și în fiecare an o scot în lume – spunea proprietarul ei. Funcționează perfect. Am investit mult în ea, dar în asemenea cazuri nu mai ții cont la bani. Și acasă mai am o mașină, tot o broscuță, fabricată în 1955, dar și un Mercedes Cobra din 1978. Pornești în această pasiune de la una și ajungi la mai multe”.
Mult apreciată de cunoscători a fost și o mașină Jaguar Sovereign, adusă de un băcăuan de origine turcă, Istek.
Dan Bahrin și decapotabila Volkwagen

„A fost  începutul unei veritabile competiției Retromobil, care se va încheia în luna octombrie, cu Retroparada de Toamnă. A devenit o tradiție să organizăm astfel de evenimente și mă bucur că sunt mulți iubitori ai vehiculelor istorice intersați să vadă astfel de mașini. Aceasta este o pasiune pentru suflet, care adună de la an la an oameni care o înțeleg”.
Neculai Marin, președintele filialei Bacău-Neamț a RCR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu