Unul dintre cele 12 premii, în
valoare de aproape 84.000 de lei (850 de milioane de lei vechi), câștigat la extragerea
Loteriei bonurilor fiscale din 21 februarie va ajunge la Onești. Premiul revine
unui bon în valoare de 312 lei emis pe 11 ianuarie, pentru care o oneșteancă a
depus o cerere de revendicare la Serviciul fiscal municipal.
Ministerul Finanțelor Publice acordă,
lunar, maxim 100 de astfel de premii, suma totală a acestora fiind de maxim un
milion de lei. Bonurile fiscale câștigătoare trebuie revendicate în termenul
legal de 30 de zile de la data extragerii, iar în cazul bonurilor emise în luna
ianuarie valoarea exactă a unui premiu este de 83.333 de lei, venit la care se
aplică o cotă de impozit de 16%.
Ministerul Finanțelor Publice va plăti
premiile în termen de 60 de zile de la expirarea perioadei de revendicare, cel
mai târziu pe 21 mai 2016, după
verificarea prealabilă făcută de Direcția
Generală Antifraudă Fiscală, prin Direcția
Regională Iași a
acestei instituții financiare, a autenticității și
realității bonurilor fiscale depuse în vederea revendicării premiilor. În
Regiunea Nord-Est, câte un premiu similar va ajunge la Suceava și la Iași.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu