Compania Dedeman, din Bacău, se numără
printre laureații Galei Valori de România 2016, organizată de publicația Biz și
la care au participat 200 de antreprenori, top manageri, oameni de cultură,
artiști, sportivi și inventatori români. Biz a premiat, astfel, cele mai
respectate și mai performante personalități și branduri românești. Pentru
această ediție a Galei a fost nominalizat și brandul Agricola Bacău.
Oamenii care pun România pe harta
lumii au fost subiectul studiului și Galei Valori de România. Cu experiența
celor 16 ani de când scrie despre performanță, Biz, împreună cu Unlock Market
Research, a dezvoltat o cercetare calitativă pentru a evidenția valoarea pe
care o reprezintă fiecare dintre nominalizații galei. În realizarea listei de
nominalizați au fost consultați lideri de opinie, profesioniști din marketing și
comunicare, manageri și CEO din diverse domenii de business.
Tema principală a studiului și
evenimentului a fost performanța, iar 28 de profesioniști și-au adjudecat trofeele primei ediții
Valori de România.
Dedeman a fost declarată laureată la categoria
„Branduri românești” și a fost premiată alături de alte cinci branduri, Bitdefender, Dacia, Gerovital, Brandient și Arctic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu