Zeci de practicieni în insolvență, aocați și
magistrați din toată țara s-au reunit, pe 3 și 4 aprilie, la Bacău, la primul
seminar din seria de cinci astfel de evenimente care dezbat probleme din
domeniul insolvenței. Seminarul a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții și
a avut ca temă „Dreptul insolvenței”. El a fost organizat de Institutul Național
al Magistraturii, în colaborare cu Institutul Național de Pregătire a
Practicienilor în Insolvență (INPPI) și Uniunea Națională a Practicienilor în
Insolvență (UNPIR) - Filiala Bacău.
„Am participat, recent, la o conferință organizată
tot pe probleme ale domeniului nostru de activitate și am constatat cu bucurie
că CSM – Consiliul Națioal al Magistraturii apreciază în mod deosebit
activitatea INM și a INPPI pentru pregătirea profesională comună a
practicienilor în insolvență, magistrați și judecători sindici. Sper ca
asemenea evenimente să continue și să reunească, alături de judecători sindici și
procurori, și judecători de Penal, pentru că e timpul să ne cunoaștem, să
dialogăm. ~n ultima vreme, domeniile insolvenței și Penalului s-au întrepătruns
și, atunci, este bine să avem un dialog comun și o înțelegere comună a textelor
de lege și a ceea ce este de făcut. Rolul nostru, al teoreticienilor, al
Institutului, este să semnalăm aceste probleme. Pentru că dacă vom conștientiza
că ele există vom încerca să avem și răspunsul și orict ne-am strădui să mergem
fiecare pe linia lui, trebuie să ajungem la un numitor comun.” – a spus Simona Mioș,
președinta INPPI
Florin Dragomir, președintele Filialei Bacău a
UNPIR, a recunoscut că interesul gazdelor a fost să aducă tot mai mulți
lectori, să fie cât mai mult auditoriu în sală, care să cunoacă mai bine
practica la nivel național din domeniul lor de activitate. „Orice lege nouă
conduce imediat la practici neunitare – a opinat Florin Dragomir. Apar
interpretări diferite, practică diferită și, de aici, soluții date diferit în
instanțele de judecată. Or, toată lumea are interes ca, în timp, pe aceleași
spețe să se dea aceleași soluții.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu