vineri, 10 aprilie 2015

Moineștiul are nevoie de 274 de milioane de lei pentru strategia de dezvoltare până în 2020



  • finanțarea este așteptată din fonduri proprii, dar și din fonduri guvernamentale și din fonduri europene

Reuniunea autorităților cu mediul de afaceri
Strategia pentru dezvoltarea municipiului Moinești, croită până în 2020, vizează 19 proiecte din toate domeniile de activitate, pentru care ar fi necesar un buget de 274,5 milioane de lei. La aceastea se adaugă alte 16  proiecte complementare intervențiilor strategice, cu finanțare preponderentă din fonduri proprii, din fonduri private sau care vor fi incluse în strategii naționale și județene. Proiectele și alte obiective de dezvoltare au fost prezentate, recent, factorilor de care ar depinde realizarea lor, la o reuniune a reprezentanților autorităților locale, ai instituțiilor statului cu activitate pentru mediul economic, ai unor organizații din acest mediu și chiar ai mediului de afaceri local. „Reuniunea – spune primarul Viorel Ilie – a avut ca obiectiv principal analiza situației actuale a mediului de afaceri din municipiu și localitățile învecinate, identificarea de soluții la problemele sesizate de oamenii de afaceri, precum și a oportunităților de dezvoltare. A fost o reuniune de interes major, în care s-a discutat mai bine de trei ore și jumătate, aplicat, cu multe răspunsuri la întrebări legate de investiții din fonduri ale Uniunii Europene, programe și strategii, dezvoltare locală și regională, alocări de fonduri pe domenii de activitate și de la instituții specializate, ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Camera de Comerț și Industrie Bacău, Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și altele.”
Proiectele vizează obiective urbanistice și sociale (precum sistematizarea și modernizarea rețelei de străzi și a rețelelor de apă, iluminatul public, creșterea accesului la servicii educaționale, incluziunea socială, reducerea criminalității sociale), turismul local, valorificarea resurselor de energie regenerabilă, dezvoltarea economiei locale și altele.
„Municipiul Moinești – a precizat Viorel Ilie - a avut în anul 2008 un buget de investiții de 1,9 milioane de lei. Am ajuns, în 2014, la 13,3 milioane. Fără fonduri nerambursabile, dezvoltarea unei localități este aproape imposibilă. La ora actuală, din ceea ce se încasează și se echilibrează de la Ministerul de Finanțe, abia reușim să ne asigurăm funcționarea: utilități, servicii sociale, învățământ, sănătate, salarii pentru angajați și celelalte.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu