Anunţul făcut de Comisia Europeană, BCE şi FMI
referitor la aprobarea listei de reforme economice prezentate de executivul de
la Atena, a detensionat pieţele financiare, permiţând monedelor din regiune să
se aprecieze.
Cursul euro
a scăzut spectaculos, de la 4,4478 la 4,4216 lei, într-o şedinţă în care piaţa
valutară s-a deschis la 4,44 lei, nivel uşor inferior celui de la închiderea de
marţi. Cererea mai mare de lei, care a ridicat şi nivelul volumelor de
transfer, a coborât euro până la un
minim de 4,4190, valoare care se mai înregistra în urmă cu trei săptămâni. La
ora 14:00, tranzacţiile se realizau la 4,42 – 4,4230 lei.
Media
dolarului american a coborât mai consistent, de la 3,9335 la 3,8952 lei,
evoluţie datorită deprecierii lui faţă de euro.
Cursul
monedei helvete a pierdut circa 1%, el coborând de la 4,1413 la 4,1040 lei, în
condiţiile în care raportul său faţă de euro se menţinea aproape de 1,08
franci.
Monedele din
regiune se apreciau la rândul lor faţă de euro. Astfel, cea poloneză se întărea
la 4,157 – 4,167 zloţi iar cea maghiară la 304,8 – 305,6 forinţi.
Perechea
euro/dolar creştea la 1,1336 – 1,1388 dolari, după ce guvernul de la Atena şi-a
asumat atât combaterea evaziunii fiscale
şi a corupţiei cât şi revizuirea cheltuielilor statului, pentru a putea o
finanţare urgentă în valoare de 7,3 miliarde de euro.
La scăderea
dolarului a contribuit, de asemenea, declaraţia dnei Janet Yellen, preşedintele Rezervei Federale
americane, conform căreia banca centrală a SUA nu este încă pregătită să
crească dobânda de politică monetară, în condiţiile în care reducerea şomajului
nu poate compensa inflaţia scăzută.
Scăderea monedei americane a produs
creşterea imediată a unciei de aur, cu circa 14 dolari, la 1.207 dolari.
Sunt folosite date și informațiidisponibile până la ora 14,00.
Radu Georgescu
DOMUS M&D - Companie de Relaţii Publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu