Se afișează postările cu eticheta tenis de masa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tenis de masa. Afișați toate postările

luni, 1 iunie 2015

Lions Club Sf. Gheorghe a sărbătorit în termeni sportivi Ziua Copilului



Ioan Catană a premiat cicliștii

Pista de karting din Bacău și clubul de agrement al acesteia au fost mai animate ca niciodată, luni, 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, prin inițiativa Lions Club Sf. Gheorghe, care a marcat acest eveniment organizând tradiționalul concurs dedicat, an de an, pasionaților jucători de tenis de masă, dar și copiilor care au deprins mersul pe două roți, fie acestea de bicicletă sau chiar de trotinetă.
Întrecerile au debutat cu partidele de tenis de masă, activitate coordonată de secretarul clubului, profesorul Puiu Tătaru, care a dat startul întrecerii între elevii Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron”, ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 și ai Școlii Gimnaziale Speciale „Maria Montessori”, din Bacău. Pe podiumul de premiere, campionii au primit cupe și diplome de la președintele ales al Lions Club Moldova pentru anul lionistic 2015 – 2016, Ioan Catană, de la la președintele regional al Districtului 124 al Lions Club Internațional, Marius Nemțanu, și de la președintele încă în exercițiu al clubului băcăuan (până la predarea efectivă a mandatului 2014 – 2015, pe 1 iulie), Ovidiu Bîrgu.
Tenismenii și gazdele lor, membrii Clubului Lions Sf. Gheorghe
Partea a doua a zilei dedicată copiilor a cuprins întrecerile bicicliștilor de o șchioapă, dar plini de energie, care au făcut mai multe tururi de pistă și s-au bucurat, apoi, de diplomele oferite de organizatori.
Gazdele acestor evenimente le-au făcut copiilor, la rândul lor, un cadou rarisim - câte un tur de pistă de karting la bordul unui cart, unde au primit primele indicații de la un instructor avizat. Nu s-au lăsat mai prejos, în fața unei asemenea oferte, nici membrii clubului de tineret al Lions Club Sf. Gheorghe, Clubul Phoenix, care au urcat, de asemenea, la bordul minunatelor mașinuțe.
Și, cum toată organizarea evenimentelor trebuia să aibă și un final pe măsură, aceasta a prevăzut o întrecere la tenis de masă și a adulților – părinți sau invitați, concurs care s-a lăsat, de asemenea, cu desemnarea campionilor și premierea lor cu diplome de merit.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Cluburile Lions din Bacău au sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului


Cele două cluburi Lions din Bacău, Lions Club Moldova şi Lions Club Sf. Gheorghe, au marcat Ziua Internaţională a Copilului (1 Iunie) prin două acţiuni distincte dedicate, evident, copiilor din mai multe şcoli şi colegii. În Parcul Catedralei, Lions Club Moldova a organizat, astfel, concursul de desene "Afiş pentru Pace", iar în sala de sport a Colegiului Naţional N.V. Karpen a avut loc, în organizarea Lions Club Sf. Gheorghe, a doua ediţie a "Cupei 1 Iunie" la tenis de masă pentru liceeni.

Parcul Catedralei a fost animat, preţ de două ore, de copiii de clasa a treia ai Şcolii "Spiru Haret" şi de elevi de la Colegiul Naţional Ferdinand I. "De 1 Iunie, în fiecare an - ne-a declarat past-presidentul Lions Club Moldova, Ioan Mocanu -, organizăm acţiuni de stimulare a copiilor merituoşi. În acest an am organizat un concurs de desene pe trepied, prin care oferim la cel puţin 50 de copii posibilitatea să se remarce în artele plastice."
În sala de sport de la Colegiul Karpen, finaliştii concursurilor de tenis de masă din colegiile băcăuane, aproape 25 de toţi, au început lupta pentru primele trei locuri ale "Cupei 1 Iunie", la fete şi la băieţi, dar şi la dublu mixt. Colegi de generaţie, dar şi de colegiu, competitorii şi-au luat în serios rolul şi au pus toată pasiunea lor în jocul prestat. În meciuri de câte două reprize din trei, departajările au apărut imediat, astfel încât în final au apărut şi câştigătorii. "Competiţia - ne-a spus Ioan Balcan, directorul Colegiului Tehnic Dumitru Mangeron, responsabil cu activităţile sportive în Lions Club Sf. Gheorghe - a avut ca scop educarea elevilor în sensul mişcării fizice în general, dar şi să înveţe ce este o competiţie. Pentru prima dată am avut în vedere şi strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi de diabet, dependenţi de insulină. Această acţiune a fost sprijinită de trei dintre colegiile băcăuane, N.V. Carpen, Mihai Eminescu şi Dumitru Mangeron, şi sperăm ca în anii următori acţiunea să fie extinsă în toate colegiile din Bacău. Această competiţie vrem să fie dezvoltată, în sensul de a introduce în program şi alte sporturi (minifotbal, baschet, tenis de masă, şah, atletism)". Câştigătorii au primit cupe şi diplome, care au fost înmânate de Zorin Puşcaşu, preşedintele în exerciţiu al Lions Club Sf. Gheorghe.
"Cele două concursuri - ne-a declart şi Ionel Lupu, guvernatorul Districutului 124 România al Lions Clubs International - sunt acţiuni importante pentru mişcarea lionistică băcăuană, dar şi naţională. Ne-am bucurat de o participare numeroasă din partea copiilor, dar au venit şi profesorii lor, şi chiar a fost o concurenţă între clasele de şcolari şi liceeni care să vină aici. Este o acţiune de voluntariat, cum avem atâtea în programele noastre şi ne bucurăm că puteam atrage lângă noi copiii, pentru că ei vor fi viitorul lionismului băcăuan".