Se afișează postările cu eticheta dizabilitati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dizabilitati. Afișați toate postările

joi, 23 iulie 2015

A fost deschis oficial Centrul de Servicii pentru Persoane cu Handicap Neuropshic Filipești




Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău (DGASPC) a organizat, joi, 23 iulie, ceremonia oficială de sfințire și de inagurare a Complexul, în care sunt patru locuințe protejate, pentru beneficiari cu dizabilități ușoare, și un centru pentru persoane cu dizabilități neuropsihice avansate. Evenimentul a marcat, tot oficial, închiderea Centrului de recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Răcăciuni, de unde toți asistații vor fi transferați, până la sfârșitul anului, la Filipești – singura comună băcăuană care a acceptat să găzduiască o astfel de instituție.

La evenimentul de joi au fost prezenți Mihaela Ungureanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, președinte al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, deputații Constantin Avram și Lucian Șova, Ion Floroi, vicepreședinte al Consiliului Județean, reprezentanți ai Instituției Prefectului, actualul și fostul primar al comunei Filipești, Ionel Ioan și Ioan Apostol, reprezentanți ai unor instituții similare DGASPC Bacău din județele Vrancea și Neamț, ai unor ONG-uri băcăuane și ai cluburilor Lions Moldova și Sf. Gheorghe Bacău și alții. Slujba de sfințire a fost ținută de un sobor de preoți în frunte cu părintele Pimen, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Primii 24 de asistați au și ajuns în Centru
„La Filipești – a spus directorul general al DGASPC Bacău, Sorin Brașoveanu - vor fi asistați 72 de beneficiari, îngrijiți de 85 de persoane. O primă etapă a fost epuizată, pentru că au fost deja transferate 24 de persoane de la Centrul din Răcăciuni, în toamnă vor mai veni încă 24 de persoane, iar spre finalul anului diferența până la 72.”
Practic, investiția de la Filipești, acum un modern centru de asistență socială, a apărut prin proiectul „Restructurarea Centrului de Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică Răcăciuni”. Centrul din Răcăciuni avea, în anul 2005, peste 480 de beneficiari. „Nu este singurul proiect – a precizat Sorin Brașoveanu. Noi am continuat măsurile de restructurare prin o serie de alte proiecte, dintre care patru sunt deja realizate (două centre la Târgu Ocna și Comănești, care nu au capacitate mai mare de 50 de locuri, și dezvoltarea rețelei de îngrijiri la domiciliu, în coolaborare cu Fundația de Sprijin Comunitar).” Finanțatori sunt Ministerul Muncii, prin Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, Consiliul Județean (principalul finanțator), cu partenerii Primăria Filipești și Consiliul Local Filipești. Valoarea toală a proiectului ajunge la aproape două milioane de euro, din care peste jumătate de la Consiliul Județean.
Căsuțele Centrului poartă numele unor corpuri cerești:
Luna, Neptun, Jupiter, Saturn
„Aici, în județul Bacău s-a înțeles importanța furnizării serviciilor sociale. Numai împteună, autoritatea locală și ONG-urile, colaborând, putem produce cu adevărat o schimbare, să redefinim modul de acordare a serviciilor sociale. Cu același unic scop, de a crește calitatea vieții persoanelor cu dizabilități, în acest caz. România a ratificat Convenția ONU privind Drepturile persoanelor cu dizabilități în 2010. Acum, în virtutea acesei politici, în județul Bacău asistăm la un proces de dezinstituționalizare, prin reinstituționalizare, dar prin acordarea persoanelor asistate de condiții mai bune, în instituții mai mici, mai bine organizate. Aici li se dă șansa să aibă parte de servicii adecvate nevoilor lor”.

Mihaela Ungureanu, secretar de stat, președinta Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități

joi, 22 ianuarie 2015

Copii cu abilități reduse, campioni la baschet



  Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori”, din Bacău, a fost joi, 22 ianuarie, gazda unui cumul de activități cuprinse în Proiectul „Activitățile Fizice Adaptate ca instrument de incluziune socială”, aplicat la nivel național de fundațiile Special Olympics din România și Elveția și de Universitatea Națională pentru Educație Fizică și Sport, din București, și Universitatea din Lausanne. Astfel, au fost organizate un concurs sportiv cu trei probe de baschet-abilități individuale și un simpozion în care s-a analizat cum sunt văzute dizabilitatea și aspectele legate de aceasta. La acțiuni au participat peste 50 de copii de la școala specială și de la școlile incluzive din Bacău, și profesori și studenți ai Facultății de sport și kinetoterapie din Bacău. Toți copiii participanți au primit medalii și tricouri de la organizatori.

Viorel Mocanu
„Am organizat, pentru acești copii, trei probe individuale, cu un anumit punctaj. Pentru noi, importante sunt nu performanța, ci avem trei puncte esențiale în derularea activităților: plăcerea, participarea și progresul. Este important ca ei să simtă plăcerea jocului, să participe, să se implice și să se marcheze un progres, indiferent care este nivelul la care practică mișcarea. Este importantă acțiunea nu ca sport de performanță, ci mai degrabă ca mișcare pentru menținerea și ameliorarea stării de sănătate. Acesta este obiectivul nostru, dicolo de integrarea socială, care este și ea o șansă și care arată studenților o față mai plăcută și mai legată de sport a acestor copii cu dizabilități.”
Viorel Mocanu, director sportiv al Fundației Special Olympics România.

În proiect au fost implicate, inițial, cinci universități de sport din România, dar administratorii lui intenționează să îl extindă la mai multe universități de sport. Proiectul își propune să transfere în România metodele în care se învață în universități și cum se practică activitățile fizice adaptate pentru persoanele cu dizabilități în Elveția. În acest proiect sunt cuprinse zece acțiuni sportive, care au avut loc în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Reșița, iar acum în Bacău și Pitești. La acțiuni participă peste 500 de sportivi și peste 300 de studenți și profesori kinetoterapeuți care lucrează în școli speciale sau în centre de plasament în care se prezintă viziunea și modul în care lucrează specialiștii elețieni și Special Olympics Elveția. Specialiștii din proiect susțin că la un copil între 2 și 7 ani care nu face mișcare, sport, într-o formă sau alta, fie că are o dizabilitate sau nu, nivelul de abilități maxime la care va putea ajunge în viață este diminuat mai sever decât ar face-o dizabilitatea prin efectele ei. „Noi încercăm să coborâm limita și să arătăm că indiferent de nivelul de abilități copilul trebuie să facă sport.” – a precizat Viorel Mocanu.