Școala
Gimnazială Specială „Maria Montessori”, din Bacău, a fost joi, 22 ianuarie,
gazda unui cumul de activități cuprinse în Proiectul „Activitățile Fizice
Adaptate ca instrument de incluziune socială”, aplicat la nivel național de
fundațiile Special Olympics din România și Elveția și de Universitatea Națională
pentru Educație Fizică și Sport, din București, și Universitatea din Lausanne.
Astfel, au fost organizate un concurs sportiv cu trei probe de baschet-abilități
individuale și un simpozion în care s-a analizat cum sunt văzute dizabilitatea și
aspectele legate de aceasta. La acțiuni au participat peste 50 de copii de la școala
specială și de la școlile incluzive din Bacău, și profesori și studenți ai
Facultății de sport și kinetoterapie din Bacău. Toți copiii participanți au
primit medalii și tricouri de la organizatori.
 |
Viorel Mocanu |
„Am
organizat, pentru acești copii, trei probe individuale, cu un anumit punctaj.
Pentru noi, importante sunt nu performanța, ci avem trei puncte esențiale în
derularea activităților: plăcerea, participarea și progresul. Este important ca
ei să simtă plăcerea jocului, să participe, să se implice și să se marcheze un
progres, indiferent care este nivelul la care practică mișcarea. Este importantă
acțiunea nu ca sport de performanță, ci mai degrabă ca mișcare pentru menținerea
și ameliorarea stării de sănătate. Acesta este obiectivul nostru, dicolo de
integrarea socială, care este și ea o șansă și care arată studenților o față
mai plăcută și mai legată de sport a acestor copii cu dizabilități.”
Viorel
Mocanu, director sportiv al Fundației Special Olympics România.
În proiect au fost implicate, inițial, cinci
universități de sport din România, dar administratorii lui intenționează să îl extindă
la mai multe universități de sport. Proiectul își propune să transfere în
România metodele în care se învață în universități și cum se practică activitățile
fizice adaptate pentru persoanele cu dizabilități în Elveția. În acest proiect
sunt cuprinse zece acțiuni sportive, care au avut loc în București, Iași,
Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Reșița, iar acum în Bacău și Pitești. La acțiuni
participă peste 500 de sportivi și peste 300 de studenți și profesori
kinetoterapeuți care lucrează în școli speciale sau în centre de plasament în
care se prezintă viziunea și modul în care lucrează specialiștii elețieni și
Special Olympics Elveția. Specialiștii din proiect susțin că la un copil între
2 și 7 ani care nu face mișcare, sport, într-o formă sau alta, fie că are o
dizabilitate sau nu, nivelul de abilități maxime la care va putea ajunge în viață
este diminuat mai sever decât ar face-o dizabilitatea prin efectele ei. „Noi încercăm
să coborâm limita și să arătăm că indiferent de nivelul de abilități copilul
trebuie să facă sport.” – a precizat Viorel Mocanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu