Se afișează postările cu eticheta bricolaj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bricolaj. Afișați toate postările

luni, 3 aprilie 2017

Dedeman aniversează 25 de ani și adoptă o identitate vizuală nouă




Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital intergral românesc, împlinește anul acesta 25 de ani. Aniversarea este marcată și de adoptarea unei noi identități vizuale, care va fi folosită până la sfârșitul anului. Noul logo Dedeman, „25 de ani construiți împreună”, este prezent pe majoritatea materialelor de comunicare internă și externă (panouri stradale și spoturi TV, revista proprie, site-ul și aplicația Dedeman pentru mobil etc.), dar și pe tricourile angajaților din magazine.

De-a lungul celor 25 de ani, Dedeman a dezvoltat și a pus la dispoziția clienților o gamă variată de produse, servicii auxiliare, consiliere gratuită, soluții de finanțare, un ambient plăcut pentru cumpărături și, mai recent, posibilitatea achizițiilor online, de pe desktop sau dispozitive mobile.
Dedeman a marcat, în această perioadă, numeroase momente importante:
- de la 12.000 de produse prezente pe rafturile magazinelor în 2001, gama s-a extins până la peste 45.000 de repere în prezent;
- în 2003, a fost deschis primul magazin Dedeman de mari dimensiuni, la Suceava, de 3.300 mp.; în prezent acesta a fost relocat și are o suprafață de peste 13.700 mp.;
- în 2009, rebranding-ul realizat de Brandient, care a creat „cățelul cu cască”, a câștigat premiul Best of Awards, cea mai înaltă distincție a concursului ReBrand100 din Statele Unite.;
- în 2010, Dedeman a devenit lider de piață după cifra de afaceri;
- 2011 a fost anul în care numărul de angajați a depășit 5000; în prezent numărul acestora depășește 9400;
- Campania de comunicare din anul 2010 „Fă o schimbare în viața ta!”, realizată de agenția McCann Erickson, a câștigat trofeul de aur la categoria Bricolaj și trofeul Grand Effie la Effie Awards Romania 2011;
- în 2012, Dedeman a devenit lider în bricolaj și ca număr de magazine, deschizând la Râmnicu Vâlcea unitatea cu numărul 28; în prezent, rețeaua națională este compusă din 45 de magazine;
- în 2013, a fost lansat magazinul online, urmat în 2014 de aplicația pentru mobil; în prezent, aceasta din urmă oferă și ea posibilitatea achizițiilor online;
- la începutul lui 2016 Dedeman a devenit al patrulea cel mai mare jucător din bricolaj în Europa Centrală şi de Est, conform unui studiu realizat de PMR, din Polonia.
- în 2016, cifra de afaceri a companiei a depășit un miliard de euro.
De-a lungul timpului Dedeman s-a implicat și în numeroase cauze sociale și de protecția mediului prin sponsorizări și parteneriate și a susținut consecvent dezvoltarea sportului românesc prin amenajarea de terenuri de sport, sprijinirea organizării de competiții și sponsorizări și parteneriate, precum cele cu Simona Halep și Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

„25 de ani înseamnă și mult, dar și puțin. Dacă ar fi să ne comparăm cu mari concerne germane sau americane suntem încă adolescenți. Dar, în contextul istoriei noastre avem o vârstă respectabilă; sunt puține lucruri care dăinuie un sfert de secol în viața unui om. Iar pentru atingerea acestei pietre de hotar, 25 de ani, le mulțumim în primul rând clienților noștri exigenți, care ne-au ales pentru planurile lor, colegilor onești, muncitori și dedicați, furnizorilor și colaboratorilor, dar și concurenților noștri, care ne-au determinat și ne-au mobilizat să găsim soluții astfel încât să fim cel puțin egalii lor. Grație tuturor, aniversăm acum 25 de ani construiți împreună.
Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman.

marți, 26 iulie 2016

Dedeman inaugurează magazinul din Satu Mare



Dedeman Bacău, lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, deschide vineri, 29 iulie, magazinul din Satu Mare, al 43-lea din rețeaua sa națională.

Magazinul, care dispune și de o parcare proprie cu 399 de locuri, a fost ridicat printr-o investiție de circa 11 milioane de euro și a creat peste 160 de locuri noi de muncă.
Peste 45.000 de produse, de la firme locale, companii naționale de tradiție și branduri celebre internaționale vor fi expuse, intuitiv și complementar, pe rafturile noului complex comercial care se întind pe o suprafață de peste 12.700 mp și în sera dedicată plantelor și produselor pentru grădină, de circa 1.950 mp.
Noul magazin va oferi sătmărenilor și servicii auxiliare și facilități de care clienții Dedeman din celelalte orașe din rețea se bucură deja.
Serviciul de proiectare băi și bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecționare perdele, livrarea mărfurilor și retur produse sunt opțiunile special gândite pentru confortul clienților care apelează la Dedeman pentru proiectele lor. Dincolo de vânzarea la raft, clienții vor beneficia și de varianta achiziției online a produselor, fie prin aplicația de mobil, fie prin accesarea dedeman.ro.
Prin inaugurarea complexului din Satu Mare compania Dedeman continuă procesul de expansiune care vizează atingerea unui număr de 50 de magazine la nivel național. Următorul pas în această direcție este deschiderea magazinului din Oradea, care va avea loc tot în vara acestui an.

„Pentru acest an am stabilit ca strategie consolidarea prezenței noastre în partea de nord-vest a țării, iar inaugurarea magazinului din Satu Mare reprezintă un prim pas în îndeplinirea acestui obiectiv”.  Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman.

luni, 23 mai 2016

Leroy Merlin deschide magazinul din Bacău




Retailerul de bricolaj Leroy Merlin, unul dintre cei mai importanți din lume, va deschide pe 27 mai, în Bacău, cel de-al treisprezecelea său magazin și al doilea din Moldova. Magazinul, cu o suprafață de 12.000 mp, este amplasat
în incinta centrului comercial Hello Shopping Park, la ieșirea din Bacău spre Adjud, și a fost amenajat în locul fostului Bau Max.
Noul proprietar a păstrat spațiul drive-in, dispus pe 3.700 mp, unde marfa poate fi preluată direct în mașină. Programul magazinului este de luni până sâmbătă între orele 7,00 – 21,00 și duminică între orele 9,00 – 20,00.
Magazinul din Bacău va oferi clienților și servicii de livrare expres, începând de la 19,35 de lei, cu descărcare la ușa clientului, cu finanțare și retur de marfă în termen de 90 de zile de la cumpărare, închiriere de unelte pentru care nu se percepe garanție, post vânzare, debitare de lemn, mixarea vopselelor etc. De asemenea, pentru pauzele din timpul cumpărăturilor, este pregătit un coffee corner si o mini-librărie pentru clienți.
Leroy Merlin are, în prezent, 12 magazine în România.