Se afișează postările cu eticheta atentionare de calatorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta atentionare de calatorie. Afișați toate postările

joi, 5 mai 2016

Atenţionare de călătorie: Danemarca – prelungire a controalelor temporare la frontiere



Copenhaga, Danemarca, Canal, Barcă, Turisti, CityControalele la frontiera danezo-germană au fost prelungite până pe 2 iunie. Cetățenii români care călătoresc în Danemarca sunt informați, astfel, de Ministerul Afacerilor Externe că în aceste condiții toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (ferryboat) și terestre (rutiere și feroviare) dinspre Germania în Danemarca trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil. Cerința este obligatorie și pentru persoanele care tranzitează Danemarca înspre Suedia.

Controalele temporare la frontiere se înscriu în linia de măsuri privind fluxul migranţilor în Danemarca și Suedia. Autoritățile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim și rutier (autobuze) din cauza obligativității verificării actelor de identitate ale pasagerilor.
Persoanele care nu prezintă acte de identitate valabile sau refuză controlul autorităților daneze vor fi oprite de la tranzitul în Danemarca. Se recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei în Danemarca, un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională).
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Atenţionare de călătorie: Lista ţărilor cu transmitere locală a virusului Zika


Barbados
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români asupra riscului de infecție cu virusul Zika (ZIKV) în unele zone ale lumii, ca urmare a anunţului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind epidemia cu transmitere locală a acestui virus în mai multe ţări: Barbados, Bolivia, Brazilia, Cap Verde, Columbia, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Fiji, Guyana Franceză, Guadelupe, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Maldive, Martinica, Mexic, Noua Caledonie, Panama, Paraguay, Puerto Rico, Saint Martin, Samoa, Insulele Solomon, Surinam, Thailanda, Venezuela.

Citește mai multe în secțiunea TURISM

vineri, 8 ianuarie 2016

Atenţionare de călătorie în Bulgaria: cod galben pentru zăpadă, ploi şi vânt puternic



Institutul bulgar de Meteorologie și Hidrologie a instituit pentru 8 ianuarie 2016 cod galben de zăpadă, polei și vânt puternic în județele Vidin, Montana, Vrața, Pleven, Loveci, Ruse, Veliko Tîrnovo, Gabrovo, Tîrgoviște, Razgrad, Silistra, Dobrici, Șumen, Varna și Burgas.

Agenția "Infrastructura Rutieră" recomandă conducătorilor auto să pornească la drum numai cu autovehicule echipate cu anvelope / pneuri adecvate, să conducă cu viteze adaptate la condițiile meteorologice și să respecte instrucțiunile ”Poliției rutiere”, iar cetăţenii care se confruntă cu probleme deosebite sunt sfătuiţi să apeleze numărul de urgenţă ”112”.
Ministerul Afacerilor Externe român recomandă consultarea paginilor dedicate www.mae.ro>,http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/BG-Bulgaria.html șihttp://www.mae.ro/sites/default/files/file/ghid_de_iarna_2015.pdf (Ghidul de călătorie pentru sezonul de iarnă) şi reamintește că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.