Se afișează postările cu eticheta Uniunea Scriitorilor din Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Uniunea Scriitorilor din Romania. Afișați toate postările

duminică, 15 octombrie 2017

Cartea anului 2016: albumul „Bacău, urbea cu parfum de epocă”



Albumul „Bacău, urbea cu parfum de epocă”, realizat de colecționarul și maximafilistul Mihai Ceucă, apărut anul trecut la editura Magic Print din Onești, a fost distins cu titlul „Cartea anului 2016” și diploma de excelență acordate de Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. În album apar, adnotate și grupate în 15 capitole, în funcție de obiectivele prezentate și de semnificația lor socială și economică sau culturală, aproape jumătate dintre cele 300 de ilustrate adunate, în mai mult de o jumătate de secol, de inginerul Mihai Ceucă.
„M-am străduit toată viața să respect o regulă a bunului simț care recomandă ca atunci când te afli printre oamenii mari să nu te ridici pe vârfuri – a scris, cu acest prilej, pe pagina sa de Facebook Mihai Ceucă. Ce faci însă, atunci când oamenii mari se apleacă la nivelul tău pentru a te dezmierda? Eu zbor în al nouălea cer și de acolo strig tare, să audă toată lumea: vă mulțumesc, Oameni Mari!”.
Mihai Ceucă
Lucrarea face parte dintr-o serie de patru albume, primele trei publicate la aceeași editură și tipărite la aceeași tipografie, Magic Print, și semnate de profesorul Corneliu Stoica. Ele cuprind și imagini din colecțiile de cartofilie ale inginerului Mihai Ceucă și ale altor colecționari. Albumele sunt „Târgul anilor romantici. Un secol de istorie ilustrată a orașului Târgu Ocna”, „Valea Trotușului de odinioară în cărți puștale ilustrate (1899 – 1939)” și „Slănic Moldova de odinioară în cărți poștale ilustrate (1899 – 1939”.
Colecția integrală de cărți poștale ilustrate a inginerului Mihai Ceucă arhivează imagini din toate localitățile județului Bacău, surprinse la începutul secolului al XX-lea. O parte dintre acestea au apărut în peste 20 de lucrări monografice realizate de diferiți autori.

marți, 30 august 2016

SIF Moldova pune la dispoziția oamenilor de cultură spații de manifestare



  • instituția băcăuană a inaugurat, în acest scop, Clubul cultural SIF Moldova

Sediul din Bacău al SIF Moldova
Societatea de Investiții Financiare (SIF) Moldova continuă implicarea sa în viața culturală a comunității băcăuane prin deschiderea spațiilor generoase de care dispune la propriul sediu central, în Casa Albastră din Bacău, pentru instituțiile de cultură, pentru creatorii din toate domeniile (artă, muzică, literatură etc.). Luni, 29 august, președintele SIF Moldova, Costel Ceocea, a lansat oficial invitația către toți reprezentanții vieții cultural-artistice băcăuane de a veni la ceea ce a numit, generic, „Clubul cultural SIF Moldova”, pentru organizarea de manifestări specifice. „Oferim – ne-a declarat președintele instituției băcăuane - alternative pentru organizarea gratuită de manifestări în spațiile de care dispunem la parterul sediului nostru central, dar și la ultimul etaj al acestuia. Vor putea fi organizate, astfel, manifestări cultural-educative, saloane de artă plastică, lansări de carte, mini-concerte, audiții muzicale etc. Beneficiem și de sprijinul Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, care își are sediul în spațiul pus la dispoziție de noi și tot aici avem deja un spațiu dedicat artiștilor plastici, sala «Ion Măric», în care sunt expuse lucrări ale cunoscutului pictor naiv băcăuan al cărui nume îl poartă sala, dar și ale pictoriței Catinca Popescu”.
Spațiile puse la dispoziție au și facilități de internet, de video-proiectare de imagini etc.
Clubul SIF Moldova ar putea găzdui, la jumătatea lunii septembrie, o parte dintre manifestările plănuitului Festival de folk organizat de Restaurantul Villa Borghese, din Bacău, și cu siguranță va găzdui, în sala „Ion Măric”, viitoarea Tabără de pictură naivă axată pe teme care țin de domeniul de activitate principal al SIF Moldova – așa cum am aflat de la pictorul Ion Măric.