Se afișează postările cu eticheta bacau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bacau. Afișați toate postările

duminică, 9 iunie 2019

Cinstirea Eroilor Neamului în Bacău și Slănic Moldova

Bacău

Zeci de elevi și profesori de la colegiile naționale „Mihai Eminescu”, „N. V. Karpen”, „Gr. Antipa” și „Ion Ghica” din școlile gimnaziale „Al. I. Cuza”, „Spiru Haret” și „Domnița Maria”, din Bacău, au comemorat și cinstit, la sfârșitul săptămânii, Eroii Neamului. Acțiunea a avut loc în Cimitirul Eroilor din Bacău, din Str. Constanței și a fost dedicată Zilei Eroilor, celebrată în fiecare an la sărbătoarea Înălțării Domnului.
„Elevii – ne-a informat organizatorul manifestării, col. (rtr.) Stelian Cojocaru, președintele Asociației de Tradiții Militare Regimentul 3 Artilerie 1877, din Bacău - și-au arătat recunoștința printr-un program artistic în care au recitat poezii și au interpretat cântece patriotice. Au recitat poezii elevii Matei Vițălaru (Școala „Al. I. Cuza”) și Mihnea Ivancea (Școala „Spiru Haret”). Asociația profesorilor de religie Sf. Parascheva ne-a călăuzit în desăvârșirea acestei lucrări înălțătoare”.
Slănic Moldova
Asociația de Tradiții Militare „Regimentul 3 Artilerie 1877” a echipat și a instruit o gardă la drapelul Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, constituită din elevi care au îmbrăcat uniforme ale Regimentului 27 Infanterie din Bacău.
O manifestare dedicată Zilei Eroilor a avut loc și la Slănic Moldova, în organizarea Subfilialei Cultul Eroilor și a Consiliului Local, la care au participat numeroși cetățeni ai orașului și reprezentanți ai instituțiilor locale. „Trebuie să continuăm să ne respectăm înaintașii – a spus, cu acest prilej primarul Gheorghe Baciu. Războaiele au fost grele și foarte multă lume a suferit. Îi învățăm mai ales pe copiii noștri să nu uite de faptele eroilor, iar pentru ei acum noi căutăm să construim o nouă viață”. Elevii din comună au prezentat, de asemenea, un program artistic dedicat evenimentului.

miercuri, 10 aprilie 2019

Focar de Pestă Porcină Africană la Holt


Miercuri, 10 aprilie, a fost confirmată prezența virusul pestei porcine africane (PPA) la doi porci domestici din gospodăria unui proprietar din localitatea Holt, comuna Letea Veche. Diagnosticul a fost stabilit de IDSA - Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală.

Încă de la notificarea suspiciunii de boală – ne-a informat dr. Niky Liviu Vrabie, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău pe probele analizate de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, serviciile veterinare au intervenit de urgență. Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat la uciderea preventivă a unui porc rămas în exploatație, la ecarisarea cadavrului și la dezinfecția în focar.
Tot miercuri, în ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor a fost aprobat Programul de măsuri pe care DSVSA și instituțiile cu atribuții îl aplică în zonele de restricție.
S-a stabilit Zona de protecție, care cuprinde șase localități din două comune și un municipiu, pe o rază de 3 km în jurul exploatației infectate, respectiv Holt - parte a localității Radomirești, Letea Veche - Comuna Letea Veche și o parte din Municipiul Bacău, și în Dospinești și Buhoci - comuna Buhoci
Zona de supraveghere cuprinde 28 de localităț din 12 comune și un municipiu, pe o rază de 10 km în jurul exploatației infectate. Aici sunt satele Zăpodia, Hertioana de Jos, Hertioana Răzeși, Traian – comuna Traian; Prăjești – comuna Prăjești; Schineni, Săucești, Bogdan Vodă - comuna Săucești; Lilieci - comuna Hemeiuș; Barați,  Mărgineni - comuna Mărgineni; Măgura - comuna Măgura; Luizi Călugara - comuna Luizi Călugăra; Sărata - comuna Sărata; municipiul Bacău; satele Siretu, Ruși Ciutea, Letea Veche - comuna Letea Veche; Furnicari, Tamași - comuna Tamași; Coteni, Buhocel, Buhoci, Bijghir - comuna Buhoci; Bibirești, Gârla Anei, Botești, Viforeni - comuna Ungureni
Pesta porcină africană nu afectează omul. Nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici și mistreții.
În județul Bacău mai sunt două focare de PPA, la Oituz și Onești.

duminică, 10 martie 2019

Luni se opresc gazele în Bacău și Comănești


Furnizarea gazelor naturale la consumatorii de pe mai multe străzi din Bacău și Comănești va fi oprită luni, 11 martie, de la ora 9,00. În Bacău străzile sunt Violetelor, Carpaţi, Panselelor, Alexei Tolstoi şi Garofiţei, iar în Comănești străzile sunt Moldovei, Trotușului, Combinatului, Busuiocului, Crinului, Florilor şi Emil Rebreanu.
Compania Delgaz Grid motivează măsura prin necesitatea de a se efectua, în zonă, lucrări specifice la sistemul de distribuție, dar va relua furnizarea gazelor naturale pentru consumatori începând cu ora 16,00.
Compania solicită clienților să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii trebuie să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau
0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
„Delgaz Grid – ne-au comunicat reprezentanții companiei - regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuției gazelor naturale și mulțumește consumatorilor pentru înțelegerea și sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări”.