Se afișează postările cu eticheta Revelion. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Revelion. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 decembrie 2018

Distracția de Sărbători costă, dar face


Sărbătorile de orice fel aduc românilor mai întotdeauna prețuri ceva mai mari. Cererea în piață este însă mai mare de sărbători și te-ai aștepta, deci, la prețuri mai mici, pentru că așa spune o lege nescrisă a concurenței loiale. Mai ales dacă și oferta este mai bogată. Și totuși, distracție de Sărbători pare mai scumpă.
Se întâmplă și la acest final de an și mulți nu înțeleg de ce. Sigur, să ne amintim de majorările salariale, de scumpiri pe lanțul „trofic” al producției, după ce peste an și energia a devenit mai scumpă, precum și transporturile și chiar materiile prime. Dacă și lefurile sunt mai mari, efortul pecuniar pare mai mic, însă știm bine că nu tot omul a beneficiat de astfel de majorări în statul de plată.
Culmea este că în luna noiembrie, adică acum recent, rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum de la începutul anului, a scăzut față de luna octombrie de la 4,23 la numai 3,43%. Dar ce influență mai are evoluția acestui indicator economic, dacă regula în piață o face doar vânzătorul?
Exemple ar putea fi date cu duiumul. Cei care trec des prin piață sau prin supermarchet văd imediat diferențele de preț din ultimele săptămâni și zile. Acum vreo lună-două am observat ce șoc a făcut prețul merelor, de exemplu, care datorită supraproducției din această toamnă a ajuns și la un leu pe kilogram. Ieri, în Piața Centrală din Bacău merele nu erau însă mai ieftine de doi lei. Dar să vedeți ceapa sau cartofii din magazinele mari. Și câte altele!
Însă de Sărbători dai banul, să simți și tu că trăiești. Și, de ce să nu fim corecți, se spune că în materie de revelioane prin agențiile de turism tarifele sunt, în acest an, „pentru toate buzunarele”. Am astfel de experiențe și pot spune că în astfel de cazuri ofertele sunt strict în funcție de tarife: primești doar atât cât plătești. Dar se cheamă că faci revelion în locuri de vis.
Deci, „La mulți ani!” oriunde și oricum te-ai afla! Distracția de Sărbători costă, dar face.

miercuri, 30 decembrie 2015

Revelion cu ochii pe salarii




Peste 1,5 milioane de români cu salarii minime pe economie de 1.050 de lei, dar și cu salarii de până la 1.200 de lei, vor petrece Revelionul 2016 cu ochii pe disputa încă fierbinte a Guvernului cu sindicatele pe tema noului salariu minim. Guvernanții au propus varianta unui nivel minim de 1.250 de lei, dar aplicabil de la 1 mai, pe când cele mai multe organizați sindicale cred că termenul este prea departe, că până atunci se poate să avem chiar și o schimbare de guvern, iar ceeea ce se hotărăște acum nu mai poate fi valabil. În consecință, majoritatea reprezentanților salariaților cer numai 1.200 de lei, dar de la 1 ianuarie.
Frapantă mi se pare știrea că președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, personalitate marcantă în lumea sindicatelor de la noi, a fost de acord cu propunerea Guvernului. El spune că această propunere este agreată de sindicaliști pentru că se recuperează parțial pierderea din primele patru luni ale noului an, în care salariul minim va rămâne la 1.050 de lei. Bogdan Hossu a mai spus că proiectul prevede și indexarea automată care va ține cont de coșul minim de consum, de inflație și de parametrii generali, ceea ce permite un mecanism de creștere în perioada următoare.
Președintele Cartel Alfa a mai spus că documentul transmis de Guvern, spre deosebire de anii anteriori, nu mai face discriminare pentru sectorul bugetar, în sensul că salariul minim garantat în plată reprezintă salariul de bază minim plătit fiecărui salariat bugetar și nu salariul de încadrare.
Specialiștii în astfel de probleme financiare sunt și ei de acord cu măsura propusă de guvernanți, pentru că a plăti mai mult la salarii, plus taxele și impozitele aferente, înseamnă o povară serioasă. Cum se va finaliza diferendul vom vedea chiar astăzi, pentru că ieri, în timp ce noi scriam aceste rânduri, Guvernul tocmai dezbătea din nou problema.
Oricum, pentru cei peste 1,5 milioane de salariați, dar și pentru miile de anagajatori revelionul nu va mai fi cum au sperat, pentru că, nu-i așa, la noi totul este până la bani.
Dar, pentru că speranța moare ultima, toți ne vom ura la miezul nopții dintre ani „La mulți ani!”. Pentru la anul și pentru la mulți ani.

vineri, 25 decembrie 2015

Băcăuanii preferă revelionul în țară, dar nici străinătatea nu-i prea sperie


Vila Teleconstrucția, Slănic Moldova

Băcăuanii, ca toți românii de altfel, călătoresc în acest an mai mult pentru a petrece Revelionul 2016. Ei au preferat și destinațiile externe, dar mai ales pe cele din țară, un motiv important fiind evenimentele care au avut loc, în toamnă, mai ales în Franța. Agenții de turism și proprietarii sau administratorii de restaurante și pensiuni se declară mulțumiți.

„În acest an, din ultimii prin care am trecut, cu revelionul stăm cel mai bine – ne-a declarat directorul general al Agenției Inter-Tour Bacău, Dumitru Nănescu. Evenimentele din Franța i-au determinat pe oameni să aleagă să petreacă Revelionul acasă, în România. Am vândut destul de bine revelioane în special în zonele Prahova și Vatra Dornei. În plus, agenția noastră are toate autocarele închiriate în perioada Sărbătorilor de iarnă, chiar până pe 20 ianuarie”.
Marius Berca
Aflat, recent, în Bacău, pentru lansarea ofertelor anului 2016, managerul operațional al Agenției de turism Christian Tour, Marius Berca, spunea însă că agenția are destule grupuri de români care călătoresc în străinătate în perioada Sărbătorilor de iarnă, care au mers deja pentru shoping la Budapesta, la Viena sau la Praga, pentru Crăciun la Viena și la Praga, și vor fi de Revelion în Italia, la Napoli, pe Coasta de Azur, la Nisa, sau în Spania. „Din punctul nostru de vedere – preciza Marius Berca - turiștii își desfășoară vacanța planificată”.

Revelionul de lângă casă

Pentru a fi chiar lângă casă, băcăuanii au avut la dispoziție zeci de oferte pentru seara dintre ani. Puține unități au fost închise după controale al Insoectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU), iar anunțatul control al celor de la Antifraudă, de la Finanțe, nu pare să sperie foarte tare pe cineva. La Slănic Moldova, Vila Teleconstrucția a lansat o ofertă de revelion pentru patru zile (trei nopți), cu 2.000 de lei de persoană, în care intră două cine festive, dar și servicii la piscină, la saună, în sălile de fitness și tenis de câmp. În plus, băuturile alcoolice și răcoritoarele sunt nelimitate. „Nu am avut controale de la ISU, dar în Slănic au fost în toate localurile și au găsit numai nereguli care pot fi ușor remediate – ne-a spus administratorul vilei, Mircea Șova. Antifrauda poate veni fără probleme, chiar îi așteptăm. Nu avem nereguli. Pentru Revelion locurile s-au vândut cu două luni înainte. Avem o ofertă din 30 decembrie până pe 3 ianuarie inclusiv, cu ultra all inclusiv. Tot aici s-a petrecut și de Crăciun, din 23 până în 27 decembrie, cu 1.200 de lei de persoană”.
Green Park Bacău
În Bacău, la cunoscutul complex Green Park, și managerul Ghiță Dospinescu spune că nu sunt probleme cu Revelionul 2016. „Avem circa 250 de locuri și sunt aproape toate ocupate – a precizat managerul. Un menu costă 400 de lei de persoană în localul de jos și 300 de lei în restaurantul de sus. Ca la revelion, în acea noapte vor veni formații folclorice, pentru a arăta obiceiurile de Anul Nou la români Va fi muzică bună, cu trupele Heaven și Los Animos și cu Mioara Velicu, dar și cu taraful Aurel Tănase și DJ Cip Events,  iar meniul de revelion este specific unei sărbători de acest fel, un mediu tradițional. Totul este preparat proaspăt, în bucătăria noastră. Nu vom folosi, la interior artificii, dar în spațiul liber este posibil. Restaurantul nostru încă nu a fost vizat de vreun control al ISU, după evenimentele din Capitală, dar ne așteptăm oricând. Însă, nu avem probleme. Se aude și de un control de la Antifrauda, dar vor fi bine-veniți”.