Se afișează postările cu eticheta ROBOR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ROBOR. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 martie 2020

BNR ia măsuri la vreme de COVID-19

Banca Națională a României (BNR) a adoptat un pachet de măsuri menit să atenueze impactul situației generate de epidemia de coronavirus asupra populației și companiilor românești.

În actualul context intern și internațional și în baza informațiilor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice și financiare în continuă schimbare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât:
  • Reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută, la 2,0 la sută începând cu data de 23 martie 2020;
  • Îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,5 puncte procentuale de la ±1 punct procentual. Astfel, începând cu 23 martie 2020, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 1,50 la sută, iar rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se reduce la 2,50 la sută, de la 3,50 la sută. Pe acest fond, este de așteptat ca principalele cotații ROBOR să cunoască o ajustare descendentă semnificativă;
  • Furnizarea de lichiditate instituțiilor de credit prin intermediul operațiunilor repo (operațiuni revesibile cu titluri de stat) în vederea asigurării funcționării fluente a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare;
  • Cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară în vederea consolidării lichidității structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanțarea în bune condiții a economiei reale și a sectorului public.
În funcție de evoluția situației, Consiliul de administrație este pregătit să decidă și reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și a celei aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit.
Având în vedere gradul ridicat de incertitudine al evoluțiilor economice și financiare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât, totodată, suspendarea calendarului ședințelor de politică monetară anunţat anterior, urmând ca ședințele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Dolarul se pregăteşte să-şi depăşească propriul record

Radu GEORGESCU


Tensiunile geopolitice, precum cele dintre Arabia Saudită şi Iran sau testarea de către Coreea de Nord a unei bombe cu hidrogen, au provocat creşterea plasamentelor investitorilor internaţionali în dolarul american, considerat drept o „monedă refugiu”.
Cursul monedei americane, ale cărui cotaţii au crescut marţi seară la peste 4,2250 lei, a urcat ieri de la 4,1982 la 4,2141 lei, mai sus cu 7,41 bani faţă de începutul săptămânii, ea fluctuând în piaţa locală între 4,191 şi 4,2190 lei. Reamintim că dolarul a atins în urmă cu o lună maximul istoric de 4,2220 lei.
Media euro, care a urcat în 29 decembrie la 4,5381 lei, maximul ultimilor doi ani, a scăzut ieri de la 4,5240 la 4,5217 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat la 4,5240 lei, mai jos cu circa un ban faţă de maximul de 4,5320 lei, atins marţi pe pieţele internaţionale. Tranzacţiile s-au realizat între 4,5170 şi 4,5270 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,5240 – 4,5270 lei.
Evoluţia raportului euro/leu nu a resimţit scăderea istorică sub pragul de 1% a dobânzii Robor cu scadenţa la trei luni, cea care este folosită drept referinţă pentru costul creditelor în lei.
Cursul monedei elveţiene, care fluctua pe pieţele internaţionale între 1,083 şi 1,086 dolari, a scăzut uşor de la 4,1730 la 4,1723 lei.
În regiune, moneda poloneză continua să se deprecieze faţă de cea europeană, ea coborând până la 4,335 zloţi, mai jos cu circa 2% faţă de finalul anlui trecut. În schimb, moneda maghiară se aprecia uşor, la fel ca leul, la 313,2 – 315,1 forinţi.
Perechea euro/dolar, care a scăzut marţi seară la 1,0711 dolari, cotaţie care se mai înregistra la începutul lui decembrie, se tranzacţiona ieri între 1,0720 şi 1,0770 dolari.
Euro a fost fragilizat de anunţul Eurostat referitor la nivelul inflaţiei din zona euro, care a crescut anul trecut cu 0,2%, faţă de estimările de 0,3% ale analiştilor. Acest nivel este foarte departe de ţinta de 2%, pe care BCE încearcă să o obţină prin rate negative ale dobânzii şi achiziţii de obligaţiuni în valoare lunară de 60 miliarde euro. 

joi, 22 iulie 2010

CEC Bank lanseaza creditul "Prima Casa"

CEC Bank lanseaza creditul pentru construire in programul "Prima Casa", pentru persoane fizice care cauta posibilitatea finantarii lucrarilor de construire a unei locuinte. Prin contractarea creditului "Prima noastra casa" - se arata in comunicatuil de presa al bancii -, in lei sau euro, beneficiarii programului pot construi locuinte in regim individual sau prin asociatii fara personalitate juridica. Aceste asociatii trebuie sa fie constituite din minimum sapte beneficiari.
Clientii care acceseaza creditul "Prima noastra casa" beneficiaza de unele avantaje: durata maxima de finantare este de 30 de ani; banca nu percepe comisioane; perioada de gratie avantajoasa; grad de indatorare de pina la 70%, in functie de perioada de creditare si de nivelul veniturilor certe totale, cu caracter de permanenta; posibilitatea obtinerii unui card de credit in baza analizei aceleiasi documentatii; posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking pentru vizualizarea situatiei creditului (sold, dobinda, rate).
Conditiile de creditare sint accesibile datorita posibilitatii de cumulare a veniturilor personale cu cele ale membrilor familiei si datorita gamei extinse de venituri acceptate: salarii, pensii, venituri din activitati independente, drepturi de autor, chirii, dividende, contracte de colaborare, venituri din strainatate.
Dobinda practicata de CEC Bank la creditele acordate in lei este ROBOR 3 luni plus 1,9%, iar la creditele in euro este EURIBOR 3 luni plus 4%. Rata dobinzii se modifica trimestrial, pe toata durata contractului, in functie de variatia dobinzii de baza ROBOR 3 luni sau EURIBOR 3 luni, la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie. Pina la 1 octombrie 2010, dobinda anuala practicata la acest produs este de 9,17% pentru LEI, respectiv 4,78% pentru EURO.