Se afișează postările cu eticheta Industries Yield. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Industries Yield. Afișați toate postările

luni, 2 iulie 2018

Sonoma a fost cumpărată de Moncler

Sonoma Bacău

Compania Industries Yield, filiala băcăuană a producătorului italian de haine de lux Moncler, controlată de miliardarul italian Remo Ruffini, a cumpărat fabrica din Bacău a firmei Sonoma, societate în faliment. Industries Yield a închiriat Sonoma în 2016, an în care, la sfârșit de septembrie, aceasta din urmă era anunțată în insolvență și apoi în faliment și de Casa de Insolvență Transilvania România.

Presa economică scrie că tranzacția pentru Sonoma a ajuns la 2,5 milioane de euro (fabrica și terenul de 33.000 mp).
Producătorul de îmbrăcăminte Moncler a creat în Bacău o unitate productivă avansată tehnologic, în noul sediu de la Sonoma, o fabrică înființată de peste 16 ani. În 2017, Industries Yield a avut un număr mediu de 890 de salariați, o cifră de afaceri netă de peste 50 de milioane de lei și un profit de aproape opt milioane de lei. În schimb, Sonoma figura doar cu un salariat și cu o pierdere de aproape 8.000 de lei.
„Moncler – spunea, anul trecut, Diana Ciuraru, HR Manager la Industries Yield - confirmă încă o dată că decizia (de a înființa o filială în Bacău – n.n.) face parte din punerea în aplicare a planului de dezvoltare industrială lansat în România în 2015 și își reafirmă angajamentul de a continua să investească în această țară”.
Moncler a fost fondată la Monestier-de-Clermont, Grenoble (Franța) în 1952 și are în prezent sediul central în Italia.
De-a lungul anilor, brandul a îmbinat stilul cu cercetarea tehnologică asistată de experți în activități legate de zonele montane. Colecțiile de îmbrăcăminte de la Moncler se armonizează cu cerințele extreme ale naturii și cu cele ale vieții urbane.
În 2003, Remo Ruffini a preluat compania și este în prezent președinte și CEO. Compania produce și distribuie direct colecții de îmbrăcăminte și accesorii sub mărcile Moncler, Moncler Gamme Rouge, Moncler Gamme Bleu, Moncler Grenoble și Moncler Enfant, prin buticurile sale, în magazine internaționale exclusive și în magazinele cu mai multe mărci la raft.

miercuri, 21 octombrie 2015

Confecționerii de la Dialma răspund la numele Industries Yield



  • surse din domeniu și din presă susțin că aici vor fi fabricate produse sub marca Moncler


Fabrica de confecții Dialma Bacău (înregistrată în comuna Sărata, dar situată la ieșirea din Bacău spre Adjud, la drumul național E85 -  Km 281) a fost preluată de un producător italian din același domeniu, prin firma Industries Yield, înregistrată de Ministerului Finanțelor Publice (MFP) din România la 14 septembrie 2015, ca punct de lucru al companiei italiene Industries Spa, conform actului de cumpărare 4108 din 31 august 2015. Tot după datele de la Ministerul de Finanțe, investiția este susținută de un ajutor de stat în valoare de aproape 17,3 milioane de lei, pentru constituirea a 780 de locuri de muncă, din care 234 pentru lucrători defavorizați. Dosarul firmei Industries Yield a întrunit cel mai mare punctaj în lista MFP (108), cu mult peste următoarea firmă admisă la finanțare. Despre această tranzacție, presa a avansat supoziții că ar fi sub auspiciile unei cunoscute mărci din domeniu, Moncler, tot din Italia.

Dialma a fost, cel puțin până anul trecut, o firmă prosperă, a cărei cifră de afaceri a crescut, în 2014, la aproape 10 milioane de lei. De la înființarea, în 1998, cifra de afaceri a crescut permanent, de aproape zece ori, cu mici sincope, dar pe același trend au fost și cheltuielile. Însă, prin diferență, profiturile au ținut un pas săltăreț aproape constant, din 2012 fiind vizibilă din nou o creștere peste nivelurile din anii precedenți. Cumpărătorii italieni au ales bine „marfa”.

Discreție totală

Despre această tranzacție cei implicați direct păstrează o discreție totală. Un simplu telefon la sediul firmei Dialma ne-a pus în fața primei surprize. Secretara (sau oricine o fi răspuns la apel) ne-a dat asigurări că pe doamna directoare a fabricii nu o putem găsi, dar nici nu am putea obține de la ea vreun răspuns, pentru că nimeni nu vorbește despre tranzacție. Am crezut că mai mult noroc am putea avea la societatea Dialma Arad, întrucât Dialma Bacău era înregistrată ca punct de lucru al acesteia. De la Szabo Valentin, persoana de contact, răspunsul a fost tot neconcludent. „Nu avem nimic de a face cu fabrica din Bacău – a spus acesta. Suntem întreprinderi independente. Numai proprietarul lor din Italia ar putea spune ceva”.
Cu sau fără vreun răspuns, cert este că la Dialma Bacău acum răspund cei de la Industries Yield. Dacă aici este mâna celor care administrează brandul Moncler, cu atât mai bine. Ziarul Financiar crede că Moncler este prima unitate de produc­ție de pe plan local a produ­că­torului italian, în con­di­țiile în care până acum hainele Moncler se făceau, la noi, în sistem lohn, în colaborare cu producă­tori locali.

Ce este brandul Moncler

Remo Ruffini
Moncler a fost fondat în Franța, în Monestier-de-Clermont, Grenoble, în 1952 și este produs, în prezent, în Italia. Brandul a susținut de-a lungul anilor o cercetare tehnologică acerbă, sprijinit de experți în domeniul activităților legate de sportul montan. De aceea și produsele sunt destinate sportivilor, în primul rând, sau iubitorilor domeniului. În anul 2003, omul de afaceri Remo Ruffini a preluat firma. În 2014, Moncler a angajat 1.407 oameni și acum operează prin intermediul unei rețele de 172 de magazine mono-brand (din care 134 operate direct), precum și prin canalul de distribuție en-gros. Parcursul anului 2014 a raportat venituri de 694,2 milioane de euro. Firma este activă în aproximativ 70 de țări și patru zone geografice din lume: Europa, Orientul Mijlociu Africa, Asia și cele două Americi.
Născut în 1961, Remo Ruffini s-a format profesional în Italia și Statele Unite, unde, chiar înainte de terminarea studiilor, și-a început experiența profesională în lumea modei.