Se afișează postările cu eticheta Florin Lazar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Florin Lazar. Afișați toate postările

miercuri, 31 octombrie 2018

La Colegiul Național Pedagogic din Bacău lumina arde altfel


Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, din Bacău, și furnizorul de gaze naturale și energie electrică E.ON Energie România au finalizat, marți, 30 octombrie, un proiect special care îmbunătățește semnificativ condițiile în care se desfășoară procesul de învățământ. În spațiile interioare și exterioare ale Complexului școlar au fost înlocuite cu becuri cu leduri toate lămpile.

Prin proiectul „Energie în școlile copilăriei”, derulat de șase ani la nivel național de Grupul E.ON, la Colegiul „Ștefan cel Mare”, care școlarizează mai bine de 1.700 de elevi și 100 de profesori, sălile de clasă, laboratoarele, sala de sport, amfiteatrul și toate celelalte dependințe au fost dotate cu un sistem de iluminat modern, economic și recomandat inclusiv pentru sănătatea oculară.
La evenimentul care a marcat finalizarea proiectului au fost prezenți, alături de elevii din clasele a XII-a și a IX-a, de profesori și de prof. dr. Elena Lavinia Băisan - directoarea Colegiului, subprefectul Valentin Ivancea, viceprimarul Constantin Scripăț, Florin Lazăr – inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Bacău, consilieri locali și reprezentanții conducerii centrale a companiei E.ON.
Colegiul „Ștefan cel Mare” face parte din grupul de zece școli din România cuprinse în proiectul „Energie în școlile copilăriei” aplicat în acest an în zece județe. E.ON a investit astfel, în total, din anul 2012, circa trei milioane de euro în 54 de școli, cu 35.000 de beneficiari, în 16 județe. În 2018 au fost montate circa 6.000 de corpuri de iluminat și 15.000 de tuburi led, iar efortul investițional este estimat la 650.000 de euro. Corpurile de iluminat cu tehnologie led aduc o economie de electricitate pentru iluminat de până la 80% comparativ cu cele clasice, conform producătorilor, ceea ce se va traduce pentru beneficiari prin facturi mai mici pentru energia electrică.

„Îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a lecțiilor pentru copii într-o manieră sustenabilă, ajutând și la o reducere a consumului destinat iluminatului spațiilor de studiu dar și a emisiilor de CO2, este un bun exemplu al modului în care ne dorim să ne implicăm în domeniul educației, și nu numai. Sperăm că astfel vom contribui la creșterea performanțelor școlare și la transformarea sălilor de curs în locuri mult mai prietenoase.”
Dan Morari, director general adjunct al E.ON România

„Această investiție a venit cu o lumină nouă în școala noastră, exact când declanșăm al o sutălea an de Colegiu Național Pedagogic în Bacău. Echipa E.ON a lucrat foarte organizat, iar procesul de învățământ nu a fost deranjat deloc. Eu, sincer, nici nu aș fi sperat să investească cineva o asemenea sumă în modernizarea tuturor corpurilor de iluminat din liceul nostru.”
Elena Lavinia Băisan, directoarea Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare”

vineri, 20 aprilie 2018

Brusturoasa: proiect școlar complex dedicat Centenarului Unirii


Școala Gimnazială ,,Ioana Radu Rosetti”, din Brusturoasa, a găzduit joi, 19 aprilie, o acțiune complexă dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918 a Transilvaniei cu România. Activitatea a fost înscrisă în Proiectul educațional ,,Dăruind poți dăinui, cum o fac STEJARII!”, realizat de Neculai Balaj, directorul școlii ,,Ioana Radu Rosetti”, și de educatoarea Mirela Despina Balaj, manager de proiect.
Evenimentul - ne-a informat Neculai Balaj - a debutat cu o ceremonie religioasă, urmată de prezentarea momentelor care au marcat Marea Unire din 1918 și de un program artistic susținut de elevi ai școlilor din satele Cuchiniș, Camenca și Brusturoasa și de grupul vocal „Dor străbun” din comună. La final, participanții la eveniment au plantat, simbolic, stejari.
La manifestare au fost prezenți, între alții, senatorul Miron Smarandache, subprefectul Valentin Ivancea, primarul comunei Brusturoasa, Valeriu Atudorei, Florin Lazăr, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean, reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Ocolului silvic Moinești, ai altor autorități locale și ai clerului din comună.
„La acest eveniment – a precizat Neculai Balaj - au participat, alături de invitați, elevi de la cele trei unități de învățământ din Brusturoasa, părinții și bunicii lor, dar și alți cetățeni. Realizatorii proiectului au redactat și o carte dedicată acestui proiect, lucrare care se află sub tipar”.

duminică, 5 septembrie 2010

Top 5 economic bacauan (27 august - 2 septembrie)

Aceasta rubrica evidentiaza cele mai bune rezultate, cele mai importante actiuni si cele mai mari efecte pe care o societate comerciala, o organizatie sau o institutie, chiar si o personalitate sau alta, le-au obtinut s-au le-au produs pe parcursul unei saptamini in judetul Bacau. Facem, saptaminal, de simbata pina vineri, o selectie a celor mai importante evenimente economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltarii economice a judetului mai ales in aceasta perioada critica economic si financiar. Asadar, pentru aceasta perioada:

1. Consiliul Judetean Bacau - Pentru initierea lucrarilor de modernizare si reabilitare a dumului judetean 116 Tirgu Ocna - Oituz, cu fonduri de la Uniunea Europeana, Guvern si fonduri proprii, in valoare totala de peste 20,1 milioane de lei, si a drumului 119F Caiuti - Pralea, cu o investitie totala de aproape 15 milioane de lei.
2. Afacov Consulting Group - Pentru aplicarea proiectului „Formarea si certificarea competentelor profesionale” si in judetul Bacau. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane 2007 -2013 si este in valoare de aproape 8,2 milioane de lei.
3. SC Partener Bacau - Pentru derularea proiectului „Implementarea Sistemului ERP (Enterprise Resource Planning - Planificarea Resurselor Intreprinderii), in valoare totala de peste 1,7 milioane de lei, cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala.
4. Mondial Romsuole Bacau - Pentru inceperea proiectului "Dotarea cu echipamente performante", in valoare de aproape un milion de lei, finantat prin Programul Operational Sectorial - Cresterea Competitivitatii Economice, pentru modernizarea fabricatiei talpilor de incaltaminte.
5. Florin Lazar - Pentru numirea in functia de inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.