Se afișează postările cu eticheta Eforie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eforie. Afișați toate postările

miercuri, 1 august 2018

Trofeu pentru „Mugurașii Mănăstireni” la Festivalul Național de Folclor de la Eforie


Ansamblul folcloric „Mugurașii Mănăstireni”, din comuna Mănăstirea Cașin, s-a întors de la ediția a VI-a a Festivalului Național de Folclor din orașul Eforie cu un trofeu și cu o diplomă de excelență a retrospectivei „Cânt și joc pe plai dobrogean”. Festivalul este organizat an de an de Primăria și de Casa de Cultură ale orașului de la malul Mării Negre.

„Trofeul – am aflat de la prof. înv. primar Diana Apreotesei – au fost acordate pentru calitatea prestației ansamblului folcloric într-un program susținut seară de seară, timp de șase zile”.
Ansamblul folcloric „Mugurașii Mănăstireni” a luat naștere la începutul acestui an, la inițiativa instructorului Cristian Blănaru, fost dansator și asistent coregraf la Ansamblul folcloric „Doina Trotușului” din Onești, și a profesoarei Diana Apreotesei de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Mănăstirea Cașin. Inițiativa a fost sprijinită și de primarul Gabriel Apreotesei și de directorul școlii, Romeo Lupeș.
Ansamblul folcloric este format din circa 40 de elevi, împărțiți pe două grupe de vârstă, una între 7-10 ani, alta între 10-14 ani. „Proiectul – a precizat Diana Apreotesei – are ca scop transmiterea din generație în generație a portului, jocului și cântecului popular românesc de pe Valea Cașinului și din întreaga țară și formarea unui comportament artistic prietenos, sensibil, responsabil și creativ față de folclor, obiceiuri, tradiții și dansul popular”.
În perioada 16-22 iulie, copiii din ansamblu au fost într-o tabără de folclor de la Edineț (Republica Moldova), pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Apoi s-au deplasat la Eforie Sud, unde au participat timp de o săptămână la restrospectiva Festivalului Național de Folclor. De acolo, au venit și au încântat întreaga adunare populară care a avut loc cu prilejul dezvelirii și sfințirii unui nou monument al eroilor în Mănăstirea Cașin.
La doar două luni de la înființare, în aprilie 2018, la concursul „Elevii au talent” organizat în Bacău, grupa de 7-10 ani a ansamblului folcloric mănăstirean a obținut Trofeul concursului, iar grupa de 10-14 ani Premiul I.

miercuri, 12 august 2015

Vacanțe de toamnă pe Litoral, la tarifele din primăvară


Vedere spre Cap Aurora, din Stațiunea Venus

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a recomandat membrilor săi, pentru ediția de toamnă a programului “Litoralul pentru Toți”, care se va desfășura în perioada 31 august – 11 octombrie, aceleași tarife maximale practicate în primăvară, pentru oferta specială de șase nopți de cazare (TVA inclus, de 9%).
Pentru varianta standard, unitățile de cazare din Constanța, Mamaia și Eforie vor percepe între 205 și 265 de lei pe noapte, de persoană, în hoteluri de la o stea la trei stele (fără mic dejun) și între 315 și 605 lei cu mic dejun, în hoteluri de la trei la cinci stele. Pentru varianta all inclusive, în hoteluri de la trei la cinci stele se percep de la 765 la 985 de lei de persoană.
În sudul Litoralului (stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) se merge de la 159 la 199 de lei în hoteluri de la 1 la 3 stele (fără mic dejun) și de la 269 la 469 de lei, cu mic dejun în hoteluri de la 3 la 5 stele.
Tariful – a precizat Gabriela Peșeț, consilier de Comunicare al ANAT - este pentru o persoană și nu se dau camere în regim de single sau partaje fără acordul prestatorului de servicii. Sejurul minim este de 6 nopți, dar se pot valorifica și sejururi mai mari. Biletele cumpărate nu sunt transmisibile și nu se permite restituirea sumelor plătite decât în condițiile legii. Taxa hotelieră se achită separat, de turist, la recepția hotelului. Sistemul de vânzare a programului “Litoralul pentru Toți” este primul venit, primul servit. Oferta va fi valorificată numai prin agențiile de turism.

marți, 26 august 2014

Inter-Tour Bacău a aderat la Programul „Litoralul pentru toţi”



Agenţia Inter Tour Bacău a aderat la Programul “Litoralul pentru toţi”, ediţia de toamnă 1 – 30 septembrie, în care sunt aplicate tarifele maximale din ediţia mai - iunie 2013, pentru oferta  specială 6 nopţi de cazare (TVA inclus 9%), la care se adaugă un voucher. Tarifele se înscriu în plaja 205 - 605 lei de persoană, în varianta standard, şi 765 – 985 de lei în varianta all inclusive în Constanţa, Mamaia şi Eforie şi între 159 şi 469 de lei de persoană în varianta standard în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche.
Inter-Tour administrează şi Hotelul Cupidon, din Eforie Nord
Hotelurile din program oferite de agenţia băcăuană în staţiunea Mamaia – ne-a informat Andrada Ştefan, şefa departamentului Turism intern - sunt Aurora (2 stele), Minerva (3), Mercur Minerva (3), Dorna (3), Perla (3), Voila Caraiman, Florida, Piccadilly (2), Delta (2), Majestic (3), Naţional (2), Patria/Unirea (2), Sulina (3), Bavaria Blue (4) şi Modern (4), iar în Eforie Nord hotelurile Cupidon (2), Vera (3), Dunărea (3), Bran Brad Bega (4), Venus (2), Diana (2), Capitol, Apollo (3), Selena (2), Victoria (3) şi Traian (2). În Jupiter Hotel Capitol, în Neptun Hotel Sahara (3), Romanţa (2), Traian (2), 2D (3) şi Mioriţa (3), în Eforie Sud hotelurile Capitol (2) şi Măgura (2), în Venus hotelurile Raluca (3), Sunquest, Vulturul (3) şi Lidia (2), iar în Saturn hotelurile Cleopatra (4), Hora/Balada/Sirena (3), Cerna/Siret (3), Prahova/Mureş (2) şi Aida/Tosca (2). În Costineşti, oferta este pentru hotelurile Foişor (2) şi Tiberius (3), în Jupiter pentru hotelurile Cometa şi Delta (3), iar în Cap Aurora pentru Hotel California
Perioada de desfăşurare a acestei ediţii a Programului „Litoralul pentru toţi” poate fi prelungită.